
Prim-vicepreședintele PMP Brăila, consilierul județean Viorel Botea, a afirmat astăzi într-o conferință de presă că în acest an conducerea Inspectoratului Școlar Județean Brăila s-a implicat politic, în favoarea unui singur partid.
Botea a spus că este incalificabilă atitudinea șefilor învățământului brăilean, care a stârnit nemulțumiri în cadrul profesorilor, după numirea cu delegație a unor directori ai unor instituții de învățământ. Liderul PMP a precizat că toți profesorii care sunt membrii ALDE și au candidat la alegerile locale au fost recompensați cu funcții de directori sau au fost menținuți în funcții de directori sau inspectori școlari.
Fost inspector școlar general în perioada 2009-2012, Viorel Botea a spus că nu-și aduce aminte ca de la domnul Ciucă încoace să fi fost vreun inspector școlar care să facă afirmații politice în cadrul inspectoralului, așa cum a făcut-o Canciu când a afirmat că lista ALDE a fost cea mai bună.
