Viitorul Ianca a pierdut meciul de pe teren propriu din penultima etapă din turneul play-off din seria a II-a a Ligii a 3-a, cu Viitorul Șuțești, în urma unui gol primit în minutele de prelungiri, după ce pe parcursul meciului au ratat câteva ocazii rarisime, în situații de unu la unu cu portarul Tudor. Victoria celor de la Șuțești i-a scăpat pe aceștia de ultimul loc în clasament. Ianca a început meciul cu Șuțești cu o parte dintre titulari pe banca de rezerve.
Prima ocazie a meciului a fost ratată de Mădălin Calu. După o lovitură liberă din apropierea centrului terenului, mingea a fost trimis în careu, iar Mădălin calu a trimis spre poartă de la 8 metri, Tudor a scăpat mingea în față, iar Căldăruș a degajat în corner. Peste câteva minute, Trandafir a interceptat o minge în apropierea centrului terenului și a luat o acțiune pe cont propriu, a intrat în careu și a șutat, dar direct în portarul Tudor. Mingea a fost respinsă cu piciorul de portarul celor de la Șuțești, mingea l-a lovit pe jucătorul de la Ianca și a revenit la portarul gazdelor. Gazdele au avut și ele o situație periculoasă, la pătrunderea în careu a lui Gherghișan, dar Moroianu a reușit să-l deposedeze.
Ianca a mai avut o situație periculoasă, la șutul lui Trandafir, de la circa 25 de metri, dar Tudor a reținut de lângă bara din dreapta sa. O altă mare ocazie de gol a gazdelor a fost ratată de Naiman, care a șutat de la 11 metri, dar Tudor a avut un reflex salvator și a respins în corner.
În debutul reprizei a doua Viitorul Șuțești a fost ceva mai prezentă în ofensivă, a avut câteva acțiuni mai periculoase în fața porții lui Ochiană. O situația mai clară de gol a fost cea a lui Mucuță, care după o incursiune a lui Tarozzi a primit o pasă în careu, dar vârful de atac al oaspeților a șutat din 6 metri, pe colțul scurt, însă portarul celor de la Ianca a parat. Mucuță a executat apoi o lovitură liberă de la 25 de metri, lateral stânga, dar șutul său pe colțul scurt a fost reținut de Ochiană.
În minutul 79 Păvălache a avut un șut centrare din colțul careului de 16 metri, lateral stânga, dar Tudor a reținut în doi timpi. O altă ocazie de gol a gazdelor a fost ratată de Cheleș, după o pasă filtrantă primită de la Calu, dar șutul atacantului de la Ianca a fost respins în lateral de Tudor. Coman a urmărit, dar a fost blocat de Postolea. Filip Dima a avut o ocazie de a marca după ce a intrat cu mingea în careu ș a șutat de la 12 metri, ușor lateral stânga, dar mingea s-a dus pe lângă poartă. Gherghișan i-a pasat în adâncime lui Mucuță, acesta a intrat în careu, dar șutul său a fost respins în corner de Ochiană. Peste câteva minute Coteț a centrat în careu, dar Mucuță nu a reușit să reia cum trebuie spre poartă. Puțin mai târziu, același Mucuță a șutat de la 15 metri, ușor lateral stânga, dar portarul gazdelor a respins cu piciorul.
În minutul 90+1, Tiutiu a centrat în careu, Mucuță a reluat cu capul de la prima bară, din 6 metri, și a trimis în transversală, apoi mingea a revenit în teren și l-a lovit în spate de Ochiană și a intrat în poartă, iar Viitorul Șuțești a trecut la conducere pe tabela de marcaj, 0-1.
Viitorul Ianca: Ochiană – Manolache (min. 55 M. Tudor), Defta, Moroianu, Brăilă (min. 77 Păvălache) – Naiman (min. 55 M. Coman), F. Dima, Neicu, Trandafir (min. 90+1 G. Nistor) – M. Calu, Ad. Stoica (min. 46 Cheleș)
Viitorul Șuțești: G. Tudor – L. Coteț, Căldăruș, Postolea, Drăguț – Gherghișan, Chihaia, Irimia, Colniceanu, Tarozzi – D. Mucuță. Au mai jucat: M. Dima, Custură, Tiutiu.
Înaintea ultimei etape din acest sezon de Liga a 3-a, Viitorul Ianca este pe locul 3 în play-out-ul seriei a II-a din Liga a 3-a, cu 28 de puncte, iar Viitorul Șuțești este pe locul 5, cu 18 puncte. Viitorul Ianca va juca sâmbătă, 25 mai, de la ora 18.00, în deplasare, la CSM Râmnicu Sărat, iar Viitorul Șuțești va primi vizita celor de la ACS Hamangia Baia.




