Sport

Viitorul Insuratei asteapta barajul de promovare

Viitorul Insuratei asteapta barajul de promovare
Viitorul Insuratei asteapta barajul de promovare
Viitorul Insuratei asteapta barajul de promovare

Miercuri 28 mai, de la ora 17.00, s-au jucat cele cinci meciuri din penultima etapă a Ligii a 4-a de fotbal din Brăila, o etapă în care Viitorul Însurăței a fost premiată pentru câștigarea campionatului, urmând acum să se pregătească de barajul pentru promovarea în Liga a 3-a, programat pentru data de 21 iunie. După trei meciuri în care au fost învinși de Victoria Traian, în aceasta etapă campioana județeană a demonstrat că și-a meritat titlul, învingând principala rivală la o diferență de 5 goluri, Teodor Lupașcu reușind tripla.

Rezultatele complete ale etapei a XIX-a au fost:
Play-off:

Viitorul Însurăței – Victoria Traian 7-2 (3-0). Pentru echipa campioană au marcat D. Mirescu (21,23), V. Banciu (45+1), T. Lupașcu (53,73,84) și S. Paraschiv (59), respectiv Postolea (65) și Leu (77) pentru echipa oaspete.

Viitorul Ianca – Sportul Chiscani 1-0 (1-0). Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Olteanu în minutul 38.

CS Făurei – Pandurii Tudor Vladimirescu 2-2 (1-2). Oaspeții au condus cu 2-0 prin golurile marcate de Tănase (12) și Ciupitu (32), iar gazdele au revenit și au egalat prin reușitele lui Cristea (40) și Ed. Vlăducă (79).

În play-out s-au înregistrat rezultatele:

Voința Vișani – Victoria Old-Boys Însurăței 5-1 (3-0). Pentru învingători au marcat Buteseacă (12, 30), Dobrică (25), Băbeanu (56) și Puiu (70), golul de onoare al oaspeților fiind marcat de Apăunei în minutul 72.

Voința Găiseanca – Victoria Cazasu 6-2 (2-2). Juniorii de la Cazasu nu au rezistat decât o repriză și au dat posibilitatea celor de la Găiseanca să obțină o nouă victorie în această ediție de campionat. Pentru gazde au marcat Răducu Bădără (14), M. Drăguț (33,77), Florinel Bădără (53, 87) și Raul Vlăducă (90), iar pentru oaspeți au marcat Purcăreață (17) și Surdeanu (40).

Avântul Mircea Vodă a stat în această etapă.

Cu o etapă înaintea finalului de campionat, în play-off pe primul loc se află Viitorul Însurăței cu 48 de puncte, urmată de Victoria Traian cu 36 de puncte, Pandurii Tudor Vladimirescu cu 31 de puncte, Viitorul Ianca cu 17 puncte, CS Făurei cu 15 puncte și Sportul Chiscani tot cu 15 puncte.

În play-out pe primul loc se află Voința Vișani cu 48 de puncte, urmată de Avântul Mircea Vodă cu 39 de puncte, Victoria Cazasu cu 34 de puncte, Victoria Old-Boys Însurăței cu 25 de puncte, Voința Găiseanca cu 17 puncte și Viitorul Galbenu, echipă retrasă din campionat în timpul returului din sezonul regulat.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •