Viitorul Ianca a suferit o nouă înfrângere, în deplasarea de la Râmnicu Sărat, într-un meci în care au jucat din minutul 6 în 10 oameni, Tălmaciu fiind eliminat, pentru un fault la 17 metri de propria poartă, deși cel care a ieșit cel mai șifonat din duelul cu Matei Constantinescu a fost chiar fundașul echipei din Ianca. Două penalty-uri acordate destul de ușor au făcut ca echipa gazdă să preia și mai clar controlul jocului și să se impună cu scorul de 4-1 (3-0).
În minutul 5, la o bâlbâială a apărătorilor echipei din Ianca, Socol a trimis o minge cu capul pentru Matei Constantinescu, iar acesta a fost oprit la marginea careului de Tălmaciu Arbitrul de centru a considerat că fundașul celor de la Viitorul a faultat în calitate de ultim apărător, și a acordat lovitură liberă de la 17 metri și cartonaș roșu pentru Tălmaciu, care oricum ar fi părăsit terenul accidentat. Lovitura liberă, executată de Socol, în minutul 9, l-a lovit în cap pe Dan Popa, aflat în zid, și mingea a ieșit în corner.
În minutul 18, la un corner de pe partea stângă, executat de Catrina, pe bara a doua, Șoptică a reluat cu capul din 3 metri, dar mingea a lovit bara porții gazdelor. În minutul 28, Narcis Ioniță a șutat de la 20 de metri, dar mingea a trecut peste poarta apărată de Șerban.
În minutul 35 Danciu a pasat în adâncime, pentru Florin Alexandru, iar acesta a fost faultat în colțul careului de 16 metri de Ciochină. Arbitrul de centru a văzut faultul în interiorul careului și a dictat penalty. Lovitura de pedeapsă a fost executată de Matei Constantinescu, care a deschis scorul, în minutul 36. În minutul 38, Matei Constantinescu a primit o pasă în adâncime și a pătruns spre poarta celor de la Ianca, talonat de Moroianu. Fundașul de la Viitorul a început să-l țină ăe atacantul gazdelor de la circa 20 de metri de poartă, dar acesta a rezistat și a căzut în careu după ce fundașul oaspeților l-a lăsat și s-a aruncat în calea mingiei. Arbitrul de centru a văzut din nou penalty și un nou prilej de a acorda cartonaș galben pentru fundașul oaspeților. Lovitura de pedeapsă a fost executată de Florin Cazan, care a marcat pentru 2-0, din minutul 39. În minutul 45+1, Socol i-a pasat în dreapta lui Florin Alexandru, care a șutat de la 7 metri lateral dreapta, pe colțul scurt, 3-0. Deși pe parcursul primei reprize au fost mai multe întreruperi, arbitrul a prelungit doar cu 2 minute.
În minutul 49, Viitorul Ianca a avut o lovitură liberă de la 20 de metri, lateral stânga, dar Petrache a șutat mult peste poartă. Peste alte două minute, Petrache a avut o acțiune pe partea dreaptă, dar a finalizat tot cu un șut care s-a dus mult peste poartă. În minutul 55 Năstase a primit o pasă în careu, dar a șutul său a fost apărat de Poiană. În minutul 59, în urma unei lovituri de la colțul terenului, mingea a ajuns la Dan Popa, care a șutat de la 15 metri, dar mingea a trecut puțin pe lângă vinclul din dreapta porții gazdelor.
În minutul 61, Narcis Ioniță a șutat de la distanță, portarul gazdelor a respins în față și Moroianu, aflat pe fază, a șutat de la 8 metri în plasa porții, 3-1.
În minutul 64, la un corner de pe stânga, bătut de Catrina, Moroianu a deviat cu capul de la prima bară, dar mingea s-a dus peste poartă. În minutul 66 Petrache a pornit un contraatac, din propria jumătate de teren, pe zonă centrală, dar a fost deposedat la marginea careului de 16 metri, de Marius Ioniță.
În minutul 69, Cazan a șutat de la 25 de metri, Poiană a respins în față, iar Andrei Mateiciuc a reluat cu capul de la7 metri, 4-1.
În minutul 77 Petrache a șutat de două ori la poartă, dar de fiecare dată fundașii gazdelor au respins. În minutul 81 Roman a șutat de la 22 de metri, dar mingea a lovit transversala porții oaspeților.
Viitorul Ianca: Poiană – Coteț, Moroianu, Tălmaciu, Ciochină (min. 46 Dănilă)- N. Ioniță (min. 84 Păvălache), D. Andrei (min. 8 D. Popa), Șoptică (min. 75 Neagu), C Chivu, I. Catrina – D. Cheleș (min. 46 A. Petrache)
