Începând de joi. 10 noiembrie, Brăila are un Muzeu al Umorului, înființat în incinta Palatului Culturii Lyra. Acesta a fost inaugurat joi seară, la ora 17.02, în prezența a zeci de brăileni care au dorit să fie prezenți la acest eveniment inedit, care este o premieră în România, dar și pentru a-și arăta susținerea față de caricaturistul Costel Pătrășcan, inițiatorul proiectului, încă din 2015, dar care nu s-a finalizat prin colaborarea cu autoritățile locale, ci în urma unui parteneriat cu societatea civilă
Muzeul Umorului este un proiect de care se vorbește de 7 ani, de când Costel Pătrășcan a prezentat această inițiativă președintelui CJ Brăila, Iulian Chiriac, care, deși a îmbrățișat ideea și și-a anunțat public dorința de a colabora cu caricaturistul brăilean și de a deschide în Brăila primul Muzeu al Umorului din țară, acest lucru nu s-a întîmplat.
În toamna acestui an, caricaturistul Costel pătrășcan și-a mutat atelierul și toate lucrările într-un spațiu oferit de Constantin Teodorescu, președintele Societății culturale Lyra, în Palatul culturii Lyra, iar în mai puțin de o lună a fost inaugurat Muzeul Umorului, beneficiind și de sprijinul Asociației Brăilene pentru Educație Civică (ABEC). Acestora li s-a alăturat și Vasile Datcu, scriitor, filosof și om de afaceri.
Cei prezenți au putut admira o parte din lucrările mai vechi sau mai noi ale caricaturistului, expuse pe pereții din holul Palatului Lyra, dar au asistat și la câteva spectacole de caricatură comentată.






