La data de 24 aprilie a.c., poliţiştii brăileni împreună cu reprezentanţi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila și lucrători ai celorlalte instituții cu atribuții în domeniu au continuat activitățile de verificare a gradului de respectare a prevederilor legale pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, precum şi a noilor măsuri instituite ca urmare a prelungirii stării de alertă.

Astfel, au fost desfăşurate 19 acțiuni punctuale vizând societăţi comerciale, precum marketuri şi supermarketuri, staţii de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, pieţele și târgurile din municipiu și cele din județ, zonele aglomerate și mijloace de transport în comun, cele cu regim de TAXI și cele care asigură transportul angajaților la și de la locul de muncă.

În cadrul acţiunilor desfăşurate, forţele implicate au verificat 61 de societăți comerciale și au controlat 114 vehicule, 39 dintre acestea fiind mijloace de transport în comun, cu regim de TAXI şi mijloace care asigură transportul angajaţilor la şi de la locul de muncă.

Urmare a abaterilor constatate la nivel judeţean, au fost aplicate 75 de sancţiuni contravenţionale la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu amenzi în valoare totală de 19.500 de lei.

Dintre acestea, 18 au fost aplicate persoanelor care nu au respectat interdicțiile privind circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, valoarea amenzilor fiind de 5.000 de lei.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •