
Marți, 23 mai a.c., la ora 10:15, o femeie în vârstă de 61 de ani, din municipiul Brăila, s-a prezentat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila şi a sesizat dispariţia de la domiciliu a fiului său, Carage Stănel, în vârstă de 39 ani.
Bărbatul dispărut avea înălţime de 160 cm, constituţie atletică, ochi căprui, păr şaten, iar ca semn particular prezintă o cicatrice pe nas. Femeia a spus că nu cunoaște cu ce ar putea fi îmbrăcat fiul ei.
Pentru Carage Stănel s-a solicitat urmărirea la nivel naţional.
Persoanele care pot oferi informaţii despre locul în care acesta se află sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă gratuit 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.
