Politica

Petrea: UNPR Braila – partid de buzunar pentru Marioara Nistor

Petrea: UNPR Braila – partid de buzunar pentru Marioara Nistor
UNPR Braila - partid de buzunar pentru Marioara Nistor
UNPR Braila – partid de buzunar pentru Marioara Nistor

Deputatul UNPR Dorin Petrea reclamă lipsa de transparență a organizației județene și susține că întâlnirea de astăzi, la care au venit șeful de campanie al partidului, Valeriu Steriu, însoțit de parlamentarii Eugen Chebac,  Neagu Murgu, Eugen Nicolicea și fostul secretar general al PPDD, Liviu Neagu, nu a fost convocată conform statului.

„Am aflat cu stupoare din presă că urmează să aibă loc o reuniune a noii conduceri UNPR la nivel național cu filiala Brăila. Nu am fost anunțat, nu s-a făcut o convocare pentru această întâlnire și nu înțeleg misterul care se ascunde în spatele acestei ședințe ad-hoc. Sunt dezamăgit de faptul că în loc să corecteze problemele semnalate de mine, dar și de alți colegi de partid, atât UNPR Brăila, cât și conducerea interimară centrală manifestă indiferență”, a declarat deputatul UNPR.

Acesta a precizat că o posibilă explicație a atitudinii UNPR Brăila ar fi criticile aduse conducerii la începutul săptămânii. Chiar și așa, Dorin Petrea susține că și-a manifestat public interesul de a continua proiectele UNPR, tocmai în speranța că organizația locală se va reorganiza și își va atinge obiectivele la alegerile locale.

„Nu îmi vine să cred că lipsa de leadership poate să distrugă un partid politic. Sunt dezamăgit și revoltat de modalitatea în care UNPR Brăila s-a transformat într-un partid de buzunar al Mărioarei Nistor”, a concluzionat deputatul UNPR, care săptămâna trecută și-a anunțat demisia din funcția de vicepreședinte al partidului.

La întâlnirea de astăzi cu noua conducere a UNPR la nivel național au fost invitați consilieri locali și județeni ai partidului, iar președinta filialei județene a anunțat că pe data de 6 aprilie va avea loc lansarea candidaților pentru alegerile locale din 5 iunie 2016.

 

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •