Unire-n cuget și-n simțiri a fost tema spectacolului realizat de Școala gimnazială Specială Tichilești, Centrul de detenție pentru minori Tichilești, în partenerial cu Școala gimnazială Petre Carp din Tufești. Spectacolul a fost organizat pentru a aniversa 100 de ani de la Marea Unire și a avut ca invitați grupuri folclorice din județul Brăila, dar și Ansamblul etnografic BOGHEANCA de la Centrul raional de creaţie al copiilor UNIVERSUL, filiala Gimnaziul Maria Sarabasa din Republica Moldova.
Invitații la acest spectacol dedicat Marii Uniri au putut vizita la intrarea în Căminul Cultural Tufești a expoziţiei etnografice ,,Tradiţie și cultură românească’’ realizat de Școala Gimnazială Petre Carp Tufeşti și Școala Gimnazială Specială Tichileşti.
La spectacol au participat pe lângă grupurile participante, elevi ai Școlii Petre Carp din Tufești, alături de directorii Viorel Grosu și Oana Gabriela Horvat, directorul Școlii Speciale Tichilești, Cristina Elena Moraru, dar și primarul și viceprimarul comunei Tufești. Printre invitați s-a numărat și profesor dr. Valentin Popa, scriitor și muzeograf la Muzeul Brăilei ”Carol I”. Acesta a vorbit despre reîntregire şi Unire, prezentând evenimentele istorice din urmă cu 100 de ani și implicarea unor brăileni în actele istorice ale perioadei.
Spectacolul a fost deschis de un grup de elevi de la Școala gimnazială specială Tichilești, dirijați de Ionel Păvăloiu, care au cântat împreună cu întreaga asistență imnul național.
Derularea proiectului educativ iniţiat de către cele două unităţi de învăţământ, Școala Gimnazială Petre Carp Tufești, profesor coordonator Scarlat Luminiţa și SGS Tichilești- profesor coordonator Cociaș Luminița, cultivă valori și atitudini care să ducă mai departe spiritul generației. Acest proiect are ca scop slăvirea marelui eveniment, conștientizarea idealului național, punerea în evidență a tuturor evenimentelor cu caracter istoric ce pregătesc cei 100 de ani de la Marea Unire, dar și descoperirea de către elevi a valorilor morale ale poporului, dragoste de ţară, eroism, vitejie, bunătate.
Elevii Scolii Gimnaziale Speciale Tichileşti au pregătit un moment artistic, intitulat ”Trei surori române!” sub îndrumarea profesorilor Cociaș Luminiţa și Toma Broască Virginia Geanina.
Au mai prezentat momente artistice Ansamblul focloric Grâuşorul osmănean din comuna Unirea, instructor coregraf Puia Lenuţa și profesor Puia Mihai Jenică, apoi un grup de elevi ai Școalii Gimnaziale Petre Carp Tufești.
Ansamblul folcloric Dunărenii din Chiscani, coordonatori profesor Boboc Georgeta și Ciurea Neculai, au prezentat următorul moment artistic. Apoi au urcat pe scenă elevii Școlii Gimnaziale Siliștea, sub coordonarea profesoarei Liliana Gurgu, care au interpretat 3 cântece. Ansamblul etnografic Tufești a prezentat momentul „Ca pe Baltă”, instructor Gheorghe Veta.
Spectacolul a continuat cu Ansamblul etnografic Bogheanca de la Centrul raional de creaţie al copiilor Universul, filiala Gimnaziul Maria Sarabaşa, coordonator Trifan Zinaida. Grupul copiilor din Republica Moldova au venit direct din Moldova pe scena din Tufești și au stârnit emoții publicului cu cântecele lor.
Evenimentul dedicat Marii Uniri s-a încheiat cu premierea elevilor și o Horă a Unirii.