Actualitate

Unde au disparut vulpile moarte?

Unde au disparut vulpile moarte?
Unde au disparut vulpile moarte?
Unde au disparut vulpile moarte?

După publicarea pe rețelele de socializare a unor fotografii care înfățișau mai multe vulpi moarte, aruncate în spatele unui bloc din cartierul Viziru III din municipiul Brăila, autoritățile s-au alertat. În imagini se observă cinci vulpi, aparent împușcate, care zac pe zăpadă, lângă niște garaje aflate în zonă.

Prefectul județului Brăila, Mădălina Cochino, a sesizat Direcția Sanitară Veterinară (DSV), care a trimis o echipă pentru a ridica cadavrele animalelor. Când au ajuns la fața locului, în jurul orei 15.00, inspectorii DSV nu au mai găsit nici urmă de vulpi, ci doar pete de sânge pe zăpadă. Din cele povestite inspectorilor de copiii din zonă, vulpile au zăcut lângă bloc de joi până în această dimineață, când au dispărut.

Pentru că nu au corpul delict, inspectorii nu pot declanșa carantina pentru municipiul Brăila, însă Poliția s-a autosesizat și a deschis o anchetă în acest sens.

De asemenea, autorităţile încearcă să afle dacă acei copii care s-au jucat în zonă au luat contact cu vulpile, caz în care ei trebuie supuși unor investigații medicale.

 

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •