În noaptea de 9 octombrie a.c., în jurul orei 02:00, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Brăila au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza localității Romanu ar fi avut loc un eveniment rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului unde l-au identificat pe un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din localitatea Romanu, iar din primele cercetări a rezultat faptul că în timp ce acesta conducea un vehicul pe DJ 221, ar fi pierdut controlul asupra volanului și a intrat în gardul stadionului din localitate.
Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.