
Albu Neacşu, bărbatul de 58 de ani, care şi-a incendiat propria locuinţă şi a pus în pericol viaţa vecinilor din blocul X din cartierul Radu Negru a fost condamnat la 1 an şi 4 luni închisoare, pentru infracţiunea de distrugere, de Judecătoria Brăila.
În data de 19 octombrie 2014, bărbatul a dat foc unor haine şi le-a aruncat pe geam, apoi a aprins focul în casă. Procurorii au dispus trimiterea în judecată, iar judecătorii au dat soluţia, incendiatorul urmând să stea în următoarele 16 luni în spatele gratiilor.
„Condamnă inculpatul Albu Neacşu la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea, la data de 19.10.2014, a infracţiunii de distrugere. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 al.1 Cod Penal pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art.65 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor, pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art.399 al.1 C.p.p. menţine măsura arestării preventive a inculpatului Albu Neacşu, iar în temeiul art.72 al.1 C.p. compută din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestului preventiv începând cu data de 19.10.2014 şi până la zi”, se arată în soluţia pronunţată de judecătorii brăileni, după cum se arată pe site-ul instanţei.
La data de 19 octombrie 2014, la Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila a fost înregistrată sesizarea unei femei care a anunţat faptul că vecinul ei, de pe strada Bărăganului, blocul X, şi-a incendiat locuinţa, situată la parterul blocului, apoi a părăsit locul faptei. Efectuându-se investigaţii în zona pieţei Radu Negru, la un cafe-bar, poliţiştii l-au depistat pe inculpatul Albu Neacşu, care era sub influenţa alcoolului şi nu a vrut să facă declaraţii cu privire la motivul incendierii apartamentului său.
În grădina din faţa blocului, anchetatorii au găsit articole de îmbrăcăminte, parţial arse şi un recipient din plastic, conţinând ulei comestibil. Anchetatorii au stabilit că în ziua respectivă, la ora 14.00, inculpatul Albu Neacşu, aflat în stare de ebrietate şi pe fondul unor neînţelegeri mai vechi cu membrii familiei sale, a incendiat apartamentul în care locuia împreună cu soţia şi fiul acestora. Soţia bărbatului a spus anchetatorilor că inculpatul se afla într-o stare conflictuală cu ea şi fiul lor în vârstă de 36 de ani, pe motiv că nu s-au înţeles cu privire la vânzarea apartamentului. În dimineaţa zilei de 19 octombrie, bărbatul s-a certat cu soţia, iar aceasta a plecat din apartament. Albu Neacşu a amenințat-o că dacă nu se întoarce acasă, va da foc apartamentului.