Stiri

Un permis de conducere retinut si doua certificate de inmatriculare retrase

Un permis de conducere retinut si doua certificate de inmatriculare retrase

În ziua de 20 martie a.c., poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică şi Biroului Rutier, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat pe raza municipiului, pentru  prevenirea ilegalităţilor privind ordinea şi liniştea publică, actele de comerţ  şi circulaţia pe drumurile publice.

Pe timpul activităţilor, poliţiştii au verificat 7 societăţi comerciale și au legitimat 70 de persoane. De asemenea, polițiști au oprit în trafic 50 de autovehicule și au testat cu aparatul etilotest 28 de şoferi.

Cu acestă ocazie au fost constatate două infracţiuni şi au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Ca măsuri complementare, poliţiştii au reţinut un permis de conducere şi au retras două certificate de înmatriculare.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •