La data de 12 aprilie a.c, la ora 18:00, la sediul Poliţiei Municipiului Brăila s-a prezentat o femeie, în vârstă de 58 de ani, din Brăila care a sesizat că persoane necunoscute i-au sustras rucsacul din cuşeta unui supermarket din municipiul Brăila, prin forţarea uşii acestuia.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii l-au depistat, în zona Gării C.F.R. Brăila, pe un bărbat, în vârstă de 37 ani, din comuna Galbenu, având asupra sa rucsacul în cauză, împreună cu toate bunurile ce se aflau în interior.
Rucsacul cu bunurile aflate în el a fost înapoiat persoanei prejudiciate, iar pe numele bănuitului poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
