În noaptea de 26 februarie a.c., în jurul orei 01:00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila – Biroul Ordine Publică și ai Secției 2 Poliție Rurală Brăila au oprit în trafic un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din satul Chiscani, în timp ce conducea un autoturism pe strada DJ 212, la ieșirea din localitatea de domiciliu.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.