Sport

Toate cele 4 echipe romanesti pastreaza sanse de calificare

Toate cele 4 echipe romanesti pastreaza sanse de calificare
Toate cele 4 echipe romanesti pastreaza sanse de calificare
Toate cele 4 echipe romanesti pastreaza sanse de calificare

Astra Giurgiu a debutat perfect în actualul sezon de Europa League, învingând fără drept de apel formația cehă Slovan Liberec, cu 3-0. Meciul a început practic de la 1-0, după ce Kehinde Fatai a reușit să scape din marcaj în minutul 4 și să șuteze imparabil la colțul scurt.

În repriza secundă, dominarea giurgiuvenilor s-a materializat cu alte două reușite semnate de același atacant nigerian Fatai și Astra a luat o serioasă opțiune pentru calificare, ținând cont de scorul de forfait de la finalul primei manșe.

Petrolul Ploiești a ratat la mustață obținerea victoriei în prima manșă din turul al treilea al Europa League. Adrian Mutu, intrat după pauză pe teren a deschis scorul în minutul 76, dar ploieștenii au fost egalați de cehii de la Viktoria Plzen în minutul 90+1, prin golul semnat de Kolar. Per ansamblu, jocul prahovenilor nu a impresionat, oaspeții fiind bine organizați în apărare. Din acest motiv, băieții lui Răzvan Lucescu au avansat greu către poarta cehă. Calificarea se va decide săptămâna viitoare, la Plzen.

Prima manșă a turului trei prleiminar din Europa League a programat și disputa dintre echipa Dinamo Minsk, din Belarus și CFR Cluj. Formația pregătită de Vasile Miriuță a evoluat anost, fără orizont, fiind lipsită de idei la mijlocul terenului. Gazdele nu neapărat că au fost mai bune, dar, beneficiind de elanul specific echipei gazdă, s-au apropiat în câteva situații mai periculos de poarta apărată de Felgueiras. Singurul gol al partidei s-a marcat în minutul 54, la o fază la care Adamovic a dejucat inteligent ieșirea la ofsaid a defensivei clujene, pentru a șterge apoi balonul cu capul în poartă. Dinamo Minsk a câștigat cu 1-0, o victorie fragilă dar în același timp incomodă. CFR Cluj are la dispoziție o săptămână pentru recuperarea erorilor de plasament și pentru întărirea coeziunii de grup a formației.

Steaua a terminat la egalitate, scor 2-2 (0-1), meciul disputat miercuri, în deplasare, la campioana Kazahstanului, Aktobe. Golurile echipei campioane a României au fost marcate de keșeru în minutul 44, după un șut al brăileanului Chipciu și Prepeliță (78). Formaţia antrenată de Constantin Gâlcă are prima şansă la calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor după rezultatul înregistrat în prima manşă a turului trei preliminar. Returul are loc miercuri, de la ora 20:30, pe Arena Naţională.

Dacă o elimină pe Aktobe, Steaua mai are de trecut un singur tur pentru a intra în grupele Ligii Campionilor. Din fericire pentru clubul din Ghencea, coeficientul de club îi asigură un loc în urna capilor de serie pe traseul campioanelor.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •