Actualitate

TIR rasturnat pe DE 584

TIR rasturnat pe DE 584
TIR rasturnat pe DE 584
TIR rasturnat pe DE 584

În această dimineaţă, şoferul unui TIR, înmatriculat în Ucraina, care se deplasa spre Brăila, pe DE 584, nu a observat la timp începutul zonei marcate cu separatoare de sens, a urcat pe ele şi s-a răsturnat pe partea stânga a sensului lui de mers. Şoferul a reuşit să iasă singur din cabina mastodontului, prin trapă, şi a fost transportat la spital cu leziuni minore.

Evenimentul s-a produs în aceiaşi zonă în care un alt TIR s-a răsturnat în urmă cu câteva luni.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului, accidentul s-ar fi produs şi datorită stării de oboseală a şoferului, care ar fi adormit la volan, a intrat frontal în separatoarele de sens şi s-a răsturnat. Traficul a fost blocat pe un sens de mers pentru circa o oră, iar apoi s-a desfăşurat pe o singură bandă. Nici până la ora 14.00 TIT-u nu a fost ridicat de la fața locului. Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

La faţa locului au ajuns şi 2 echipaje de pompieri pentru a asigura zona.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •