
Joi după amiază, în jurul orei 15.15, un şofer în vârstă de 53 de ani, din Târgu Mureş, se deplasa cuun TIR pe DN 23, dinspre Brăila spre Focşani. Într-o curbă, imediat după podul de la Latinu, din cauza neadaptării vitezei a pierdut controlul asupra volanului şi s-a răsturnat pe partea dreaptă, în afara carosabilului.
Bărbatul aflat la volan a scăpat teafăr, chiar dacă încărcătura vehicolului, mobilă ce urma să ajungă la Odorheiu Secuiesc, a fost serios avariată.
Cu ajutorul unei autospeciale puse la dispoziție de Primăria Măxineni şi un tractor, la circa două ore după producerea accidentului, TIR-ul a fost scos din șanț, iar o altă maşină a venit să preia mobila.
