
Simona Halep s-a calificat fără probleme în optimile de finală ale turneului WTA Premier de la Madrid, dotat cu premii totale de 4.771.360, marți, după ce a trecut marți după amiază de italianca Karin Knapp, cu 6-1, 6-1, într-un meci din turul 2 al turneului din capitala Spaniei.
Românca Simona Halep, a șasea favorită a competiției, a încheiat conturile după doar 62 de minute de joc, timp în care a reușit 4 ași, a comis o dublă greșeală, 20 de erori neforțate, dar a avut și 18 mingi direct câștigătoare. Knapp a comis 4 duble greșeli, 22 de erori neforțate și a reușit doar 9 ”winners”.
Simona a început cu stângul, pierzându-și serviciul, dar apoi a reușit să câștige opt ghemuri la rând. Knapp a mai reușit să câștige un ghem la 2-0 pentru Halep în setul al doilea, dar românca a fost de neoprit și s-a impus și în al doilea set cu 6-1.
Halep și-a asigurat un cec de 59.490 euro și 120 de puncte WTA, iar în optimi o va întâlni pe elvețianca Timea Bacsinszky.
Simona, anul trecut a pierdut în primul tur, iar în 2014 a fost finalistă la Madrid, este a treia româncă ajunsă în optimi la Madrid anul acesta, după ce ieri Patricia Țig a învins-o în două seturi pe Sloane Stephens (21 WTA), scor 6-2, 6-3 și care o va întâlni miercuri pe americanca Madison Keys și Irina Begu, care a învins-o luni seară pe Garbine Muguruza Blanco (4 WTA) și care va juca miercuri cu o altă reprezentantă a SUA, Christina McHale.
În această seară, Sorana Cîrstea va juca de la ora 22.30, cu Danka Kovinic (Muntenegru), în turul al doilea al turneului de la Madrid.