Actualitate

Tentativa de omor in comuna Ulmu

Tentativa de omor in comuna Ulmu

În seara zilei de luni, 5 februarie a.c., în jurul orei 21:30, un minor, în vârstă de 17 ani, din comuna Ulmu, i-ar fi înjunghiat, cu un briceag, pe doi consăteni, cu vârste de 16 şi 22 de ani. Incidentul s-a produs în timp băiatul în vârstă de 17 ani se afla pe o stradă de pe raza localităţii de domiciliu și a avut la bază un conflict mai vechi între el și ceilalți doi tineri.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, în luni seara, cei doi tineri înjunghiaţi l-ar fi atacat pe tânărul în vârstă de 17 ani cu un topor, iar acesta s-ar fi ferit, ulterior lovindu-i pe cei doi, în mod repetat, cu briceagul.

Cei doi tineri, cu vârste de 16 şi 22 de ani, au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În cursul zilei de marți, 6 februarie a.c., faţă de tânărul, în vârstă de 17 ani, a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, cu obligaţia de a nu părăsi judeţul Brăila în această perioadă.

În cauză poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase şi tentativă la omor.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •