Din anul 2024 brăilenii vor plăti o taxă de salubritate care va fi majorată simțitor după ce atât Consiliul Local Municipal, cât și Consiliul Județean au adoptat hotărâri de majorarea cu 50% a taxei pe gunoi, pentru transport depozitare și curățenie stradală. Această creștere se datorează în primul rând creșterii taxei către Fondul de mediu, cât și a creșterii prețului la motorină, apă și energie electrică, dar și a salariului minim pe economie. Un alt motiv al creșterii tarifului este și faptul că nu se colectează selectiv, în special în zonele de blocuri din municipiul Brăila.
În referatul de aprobare al hotărârii de CJ sunt prezentate noile tarife pe tona de gunoi, după cum urmează:
„În urma procedurii de achiziţie publică Consiliul Judeţean a încheiat Contractul nr. 294/14.12.2012 Delegarea gestiunii serviciului de operare şi administrare Staţie de Transfer Însurăţei, Depozitul Ecologic şi Staţia de Sortare Ianca din cadrul Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Brăila cu SC.FCC Environment România SRL, se modifică contractual dintre părţi prin acordul părţilor. În conformitate cu Hotărârea nr. 10/22.2023 decizie adoptată de ADI Dunărea ECO arată: Pentru activitatea de sortare a Deşeurilor Municipale, tariful de la 1 ianuarie 2024 este de 297, 57 lei pe tonă, fără TVA, pentru activitatea de depozitare tariful este de 219,30 lei pe tonă, la care se adaugă şi cheltuielile aferente cu contribuţia la economia circulară (CEC) şi TVA. Pentru activitatea de operare/administrare a staţiei de transfer, pentru deşeurile de hârtie, metal, plastic şisticlă, tariful este de 112,05 lei/ tonă, fără TVA. Pentru activitatea de operare/administrare a staţiei de transfer, pentru deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă din deşeurile municipale, tariful aplicat este de 183,99 lei/tonă, fără TVA”.
”Consilierii judeţeni PNL au avut dreptate când au susţinut – încă de la începutul implementării Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor – că taxa pe gunoi poate creşte oricât şi oricând, fără un fundament şi un calcul transparent a tot ceea ce presupune rezultatul unui tarif corect.
La şedinţa extraordinară a CJ din 27 decembrie 2023, când PSD a propus şi votat în unanimitate majorarea cu 50% a taxei pe gunoi, noi, consilierii PNL, am votat împotrivă actul adiţional nr. 8, care va fi ataşat Contractului 294/14.12.2012, un document care prin noile tarife majorare apasă din ce în cemai tare pe umerii brăilenilor” a declarat consilierul județean PNL, Alexandru Bucălău.
Taxa de salubrizare, care va fi aplicată începând cu data de 01.01.2024 persoanelor fizice în municipiul Brăila va fi de 19 lei / pers / lună, iar pentru persoanele juridice va fi de 267 lei / mc.
”Asocierea RER Sud S.A. RER Ecologic Service S.R.L. — RER Vest S.A. („Asocierea RER”) prestează activitatea de colectare și transport a deșeurilor municipale în județul Brăila și activitatea de măturat, spălat, stropit și întreținere căi publice în municipiul Brăila în temeiul contractului de delegare a gestiunii nr. 360/6024 din data de 7 iunie 2022.
Tarifele practicate în prezent sunt cele stabilite prin declararea ofertei Asocierii RER ca fiind câștigătoare a procedurii de achiziție în vederea atribuirii contractului de delegare anterior menționat. Oferta a fost depusă în data de 20.12.2020 și accesată în data de 21.12.2020. Astfel de la data depunerii ofertei și până la data prezentei au trecut 35 de luni.
Asocierea RER vă înaintează spre aprobare tarifele modificate, conform centralizatorului de mai jos.
Precizăm că modificarea propusă nu include tarifele pentru instalații.
Elementele incluse în cuprinsul prezentului Memoriu justificativ trebuie privite, în cadrul analizei privind modificarea tarifelor aferente serviciilor de salubrizare ce formează obiectul Contractului de delegare a gestiunii nr. 360/6024 din data de 7 iunie 2022, atât global, prin raportare la întreaga activitate desfășurată de Asocierea RER, cât și individual, respectiv prin raportare la evoluția fiecărui element de cost” se menționează în memoriul justificativ transmis de Asocierea RER transmisă către ADI ECO DUNĂREA Brăila.

Asocierea RER a motivat solicitarea creșterii taxei pe gunoi și în urma refuzului Primăriei Municipiului Brăila de a-și da acordul pentru amplasarea recipientelor destinate colectării deșeurilor de sticlă din zona de case, pe domeniul public, conform dispozițiilor caietului de sarcini- anexă la contractul de delegare și parte a documentației de atribuire pe baza căreia am întocmit oferta. Astfel a fost propus ca activitatea de colectare a deșeurilor de sticlă din municipiul Brăila, zona de case, să se efectueze din poartă în poartă din saci de rafie de culoare verde returnabili cu capacitatea de 120 1. (3 buc/gospodărie/an x 20.000 gospodării), fapt ce majorează cheltuielile. Și în zona blocurilor, pubele pentru sticlă nu sunt în toate zonele. De asemenea, a fost invocat faptul că față de prețurile la energia electrică, la apa și la combustibili s-au dublat față de anul 2020, când a fost depusă oferta.
În municipiul Brăila, cetățenii vor plăti în anul 2024 o taxă de salubritate de 19 lei/lună. Taxele au un caracter ante-factum și reprezintă venituri cu destinație specială ale bugetelor locale, fiind utilizate numai în scopurile pentru care au fost instituite.
Numărul utilizatorilor, în special al celor casnici, este într-o dinamică permanentă. La data de 31.10.2023, numărul persoanelor fizice declarate la serviciul de specialitate al Primăriei Municipiului Brăila a fost de 121.479 persoane, iar al persoanelor juridice de 3.817, gradul de încasare ‘fiind de 90,28%. respectiv de 74%, deci pe total, de cca 84% față de numărul persoanelor declarate.
”Astfel, parametrii de calcul pentru taxa de salubrizare pentru utilizatorii casnici, sunt tariful distinct pentru activitățile desfășurate de operatori pentru gestionarea deșeurilor de hârtie, metal, plastic și sticlă colectate separat din deșeurile municipale Tl = 1.455,92 lei/tona; tariful distinct pentru activitățile desfășurate de operatori pentru gestionarea deșeurilor reziduale (a altor deșeuri colectate separat decat cele de hârtie, metal, plastic si sticla) T2 = 623,45 lei/tona; tariful unic (calculat si transmis de A.D.I. „ECO DUNAREA” Brăila) – Tunic = 726,66 lei/tona;
cantitatea de deșeuri hârtie, metal, plastic și sticlă colectate separat din deșeurile municipale 1.394,27 tone;
cantitatea de deseuri reziduale (a altor deșeuri colectate separat decât cele de hârtie, metal, plastic și sticlă) (Crez uc) = 50.500,60 tone. Sumele incasate de la O.I.R.E.P.- uri in anul 2023, pana in prezent, pentru Municipiul Braila = 66.750,41 lei.
Avand in vedere actualizarea oficiala a datelor statistice, implicit faptul ca rezultatele finale ale Recensământului populației și locuințelor din România au fost publicate în cursul anului 2023, vom lua in considerare numărul de utilizatori casnici egal cu numarul publicat de Institutul National de Statistica pe site-ul propriu, respectiv populația rezidentă cu domiciliul în Municipiul Brăila — 153212 locuitori” se arată în referatul de la proiectul de hotărâre.
Din aplicarea calculelor matematice, in baza parametrilor de calcul transmisi de A.D.I. „ECO DUNAREA’Ș Braila rezulta:
1.Taxa distincta pentru utilizatorii casnici pentru gestionarea deseurilor de hartie, metal, plastic si sticla colectate separat = Tl x Crec.uc
1.455,92 lei/tona x 1.394,27 tone = 2.029.945,58 lei;
2.029.945,58 lei – 66.750,41 lei = 1.963.195,17 lei;
1.963.195,17 lei : 153.212 pers.(utilizatori) : 12 luni = 1,07 lei/pers/luna;
2. Taxa distincta pentru utilizatorii casnici pentru gestionarea deseurilor reziduale, inclusiv reziduurilor menajere si al altor deseuri colectate separate decat cele de hartie, metal, plastic si sticla = T2 x Crez,uc
623,45 lei/tona x 50.500,60 tone = 31.484.599,07 lei;
31.484.599,07 lei : 153.212 pers.(utilizatori) : 12 luni = 17,12 lei/pers/luna;
Taxa de salubrizare pentru utilizatorii casnici = Taxa distincta pentru utilizatorii casnici pentru gestionarea deseurilor de hartie, metal, plastic si sticla colectate separat + Taxa distincta pentru utilizatorii casnici pentru gestionarea deseurilor reziduale, inclusiv reziduurilor menajere si al altor deseuri colectate separate decat cele de hartie, metal, plastic si sticla 1,07 lei/pers/luna + 17,12 lei/pers/luna = 18,19 lei/pers/luna; Aplicand procentul de 5% pentru gestionarea taxei, rezulta:
18,19 lei/pers/luna x 105% = 19.10 lei/pers/luna. (conform art.52 alin.(5) din Legea nr. 101/2006)
Tinand cont de normele fiscale, se propune valoarea taxei de salubrizare pentru utilizatorii casnici in valoare de 19 lei/pers/luna.
II. Pentru utilizatorii non-casnici parametrii de calcul sunt:
tariful unic transmis de A.D.I „ECO DUNAREA” Braila • = 726,66 lei/tona (conform fisei de fundamentare anexata);
densitatea medie a deseurilor — 0,350 tone/mc;
Taxa de salubrizare pentru utilizatorii non-casnici — Tariful unic (Tunic)
Tunic 726,66 lei/tona = 254,32 lei/mc (raportul de transformare conform legii este: I mc0,350 tone);
Aplicand prevederile art.52 alin,(5) din Legea nr. 101/2006, rezulta:
254,32 lei/mc x 105% = 267 03 lei/mc;
Algoritmul de calcul pentru tariful unic tine cont atat de gestionarea cantitatilor de deseuri reziduale, cat si a celor reciclabile.
Rezulta valoarea taxei de salubrizare pentru utilizatorii non-casnici in valoare de 267 lei/mc.
Consilierii PNL, atât la Consiliul Local Municipal, cât și la Consiliul Județean, au votat împotriva majorării taxelor pe gunoi care se vor reflecta și în taxa pe care o va plăti populația, dar și agenții economici, din ianuarie 2024.
