
Joi, 23 decembrie, consilierii municipali s-au reunit pentru ultima dată în acest an în ședință ordinară. La ședința condusă de independentul Lucian Căprariu, au participat 24 de eleși locali. Au lipsit de la această ultimă ședință Daniela Rădulescu (ALDE), Bogdan Botea și Gina Ilie (PND), toți trei motivați. Față de ordinea de zi anunțată, aceasta a mai fost suplimentată cu încă 6 proiecte de hotărâre.
Unul dintre proiectele care au stârnit ceva discuții a fost cel referitor la majorarea taxei de salubritate pentru anul 2017. Conform notei de fundamentare, dacă în anul 2015 taxa a fost de 7 lei/persoană/lună, în anul 2016 taxa a crescut la 7.15 lei/persoană/lună. Cantitatea de deșeuri colectată de la populație în 2015 a fost de 45.692 tone, iar suma încasată de la populație a fost de 11.430.996 lei. În anul 2016, cantitatea colectată și de pozitată la DEDMI este estimată la 49.000 tone, iar suma preconizată a fi încasată până la data de 31 decembrie 2016 este de 11.963.124, sub nivelul prognozat. Până la 16 decembrie au achitat taxa de salubrizare un număr de 137.006 brăileni.
Pentru anul 2017 este estimată o cantitate de 47.000 tone colectate și depozitate de la populație, cu o medie de 28 kg/persoană/ pe lună, în condițiile în care normativele prevăd o cantitate de 24 kg/persoană/lună. Din calcule a rezultat un preț de 10.88 lei/persoană/lună, iar în proiectul de hotărâre s-a propus și votat o taxă de 11 lei.
Proiectul de hotărâre a trecut cu 17 voturi pentru și 7 abțineri, ale consilierilor PNL.