Poliţiştii de imigrări din Brăila au depistat o tânără în vârstă de 18 de ani din Republica Moldova, care nu mai avea drept de ședere pe teritoriul României. Aceasta a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 800 de lei şi obligată, prin decizie de returnare, să părăsească țara în termen de 15 zile.
Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al judeţului Brăila au desfăşurat o acțiune, în cooperare cu Inspectoratul Județean de Jandarmi Brăila, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini, pe raza județului Brăila.
În cadrul activităților întreprinse, a fost depistată o tânără în vârstă de 18 ani, din Republica Moldova, care la expirarea dreptului de şedere nu a părăsit teritoriul României.
Urmare a celor constatate, pe numele tinerei a fost emisă o decizie de returnare prin care este obligată să părăsească ţara în termen de 15 zile și, totodată, a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 800 lei, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.
Deasemenea, la ieşirea din ţară, pe numele acesteia va fi instituit consemnul de nepermitere a intrării în România, pentru o perioadă de 6 luni.
Acţiunile desfăşurate de către poliţiştii de imigrări urmăresc asigurarea ordinii şi siguranţei cetăţeanului prin exercitarea unui control permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor şi combaterea migraţiei şi muncii ilegale.