
Pe 20 septembrie, la ora 19.00, la sediul I.P.J. Brăila s-a prezentat B. Ion în vârstă de 66 de ani, din municipiul Brăila, care a sesizat că fiica sa vitrega, Mocanu Georgeta Gina, în vârstă de 44 de ani, a plecat în mod voluntar de la domiciliul său în data de 19 septembrie și nu s-a mai întors.
Politiștii de la Biroul Urmăriri al Serviciului de Investigații Criminale au solicitat darea în urmărire la nivel național a acesteia. Din cercetarile judiciariștilor a reieșit că, în ziua de 19 septembrie, în jurul orelor 7.45, femeia a plecat de acasă pentru a merge la cumpărături, fiind văzută de fiica sa, care se pregătea să plece la școala. Când aceasta a revenit de la cursuri, în jurul orelor 12.00, a găsit în bucătărie cumpărăturile făcute de mama ei, precum și telefonul mobil al acesteia.
Mocanu Georgeta Gina nu aveae cartea de identitate asupra ei, nu suferea de boli psihice sau cronice și nu a mai fost plecată de acasă fără știrea familiei.
Semnalmente persoanei date disparate sunt: înălțime 160 cm, greutate aproximativ 60 de kg, păr negru, drept, lung până la umeri, ochi caprui. Aceasta are o cicatrice de aproximativ 5 cm pe glezna piciorului stâng și o cicatrice postoperatorie la nivelul abdomenului.
La momentul plecării de la domiciliu, era îmbrăcată cu o bluza albă, cu steluțe negre, blugi de culoare bleumarin și era încălțată cu sandale de culoare bej.