Actualitate

Tanar din Perisoru, arestat pentru 30 de zile dupa ce si-a violat mama

Tanar din Perisoru, arestat pentru 30 de zile dupa ce si-a violat mama

Un tânăr, în vârstă de 19 ani, din localitatea Perișoru, oraș Ianca, a fost arestat în cursul zilei de ieri, pentru că și-ar fi violat mama, în vârstă de 56 de ani.

În noaptea de 19 august a.c., în jurul orei 2.00, Tudor Gheorghiță Valentin, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice, în comuna Mircea Vodă, s-ar fi întors la domiciliul din localitatea Perișoru, unde locuieşte împreună cu mama sa. Acesta ar fi pătruns în camera femeii și ar fi întreţinut relaţii sexuale normale cu aceasta, împotriva voinţei sale.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol.

Tânărul a fost reținut, în cursul zilei de 20 august 2018, pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, iar marți, 21 august 2018, a fost prezentat instanţei, care a dispus față de el măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile.

Tânărul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •