STX OSV Tulcea i-a transferat o parte din lucrari Santierului Naval din Braila, pentru a-si putea onora la timp contractele incheiate cu partenerii de afaceri, avand in vedere numarul mare de contracte pe care trebuie sa le finalizeze in perioada imediat urmatoare.
Conducerea santierului naval STX OSV Tulcea SA a mai transferat lucrari si la santierele din Mangalia si Giurgiu si intentioneaza sa apeleze la firme din Bulgaria, pentru a-si onora angajamentele.
Potrivit directorului STX OSV Tulcea SA, Tudorel Topa, de la inceputul anului, au fost realizate 11 nave, iar pana in luna ianuarie a anului viitor angajatii santierului tulcean urmand sa mai lanseze alte trei nave.
„Mai avem de livrat inca trei nave pana la finalul anului si mai avem inca 15 contracte semnate. Asta inseamna, 11 nave la livrare in 2013 si una in 2014. Inca mai discutam pentru noi contracte”, a spus Tudorel Topa.
STX OSV este un grup de santiere navale dedicat designului si constructiei de nave offshore si specializate. Grupul are in componenta 15 santiere navale – in Finlanda, Franta, Norvegia, Brazilia, Vietnam si Romania – si numara 16.000 de angajati.