Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brăila au depistat, pe timpul desfășurării unei acțiuni de prevenire a faptelor de braconaj piscicol, o persoană care transporta cantitatea de 10 kilograme de sturioni, fără a deține documentele legale.
În data de 24 martie a.c. în jurul orelor 15.30, lucrători din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brăila, pe timpul desfășurării unei acțiuni specifice de prevenire a faptelor de braconaj piscicol, au oprit pentru control pe D.N. 22B, un autoturism marca BMW 740D, condus de cetățeanul român S.L.F. în vârstă de 30 de ani, domiciliat în municipiul Brăila.
La verificarea autoturismului, polițiștii de frontieră brăileni au descoperit în portbagajul acestuia, 19 exemplare de sturion în greutate totală de 10 kilograme, pentru care bărbatul nu a putut prezenta documente legale, declarând că l-a cumpărat din zona kilometrului fluvial 164, de la o persoană necunoscută contra sumei de 200 lei.
Cele 19 exemplare de sturion au fost redate mediului natural, în prezența unui inspector piscicol din cadrul A.N.P.A. filiala Moldova.
Persoanei în cauză, polițiștii de frontieră brăileni i-au întocmit lucrare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui, icrelor ori produselor din pește obținute din pescuit.