
Teatrul Maria Filotti Brăila va deschide stagiunea teatrală 2014-2015, sâmbătă, 6 septembrie 2014, la orele 18.00, cu spectacolul „Leonce şi Lena” de Georg Bűchner, în regia lui Vlad Cristache, la Casa Tineretului.
Cu acest prilej, Teatrul “Maria Filotti” lansează campania ”Fii spectator fidel!” și oferă primilor 100 de spectatori/cumpărători, un preț promoțional pe spectacol, de 11 lei, cu o reducere de 7 lei față de prețul întreg practicat. De asemenea, primii 100 de spectatori vor beneficia de aceeași reducere pentru alte trei spectacole, până la finalul acestui an calendaristic.
Reprezentațiile pentru care Teatrul “Maria Filotti” acordă această reducere sunt alese de spectatori, din programul teatrului, mai puțin pentru spectacolele prezentate în premieră și invitate (inclusiv cele din programul Festivalului de Teatru).
Pentru cuantificarea acestei campanii, Teatrul “Maria Filotti” vă solicită ca la achiziționarea biletelor promoționale să fiți de acord să oferiţi Agenției teatrale, datele dumneavostră de contact.
Chiar dacă operaţiunile de consolidare şi de modernizare a clădirii teatrului sunt în plină desfăşurare, întreg personalul instituţiei îşi doreşte o nouă stagiune spectaculoasă şi mai ales…normală, chiar dacă într-o casă nouă, de împrumut. Acest spectacol de debut al noii stagiuni este realizat după un text plin de umor al marelui dramaturg german Georg Buchner, iar pe scenă vor urca câţiva dintre cei mai îndrăgiţi actori brăileni: Valentin Terente, Ramona Gîngă, Corina Borş, Narcisa Novac, Marcel Turcoianu, Adrian Ştefan, Dan Moldoveanu, Costică Burlacu, alături de doi actori din Bucureşti, respectiv Ionuţ Vişan şi Constantin Cojocaru.
În noua stagiune pe afişul viitoarelor premierevor fi piese ale unor mari dramaturgi: William Shakespeare, Henrik Ibsen şi Mihail Sebastian.
Programul de spectacole al lunii septembrie
STAGIUNEA 2014-2015
TEATRUL “MARIA FILOTTI” BRĂILA
PROGRAMAREA SPECTACOLELOR ÎN LUNA SEPTEMBRIE 2014
SÂMBATĂ 6 SEPTEMBRIE Casa Tineretului
ORA 18.00 LEONCE ŞI LENA de Georg Bűchner , regia Vlad Cristache
Deschiderea stagiunii teatrale 2013-2014
SÂMBATA 13 SEPTEMBRIE Casa Tineretului
ORA 18 .00 LA GRANDE MAGIA de Eduardo de Filippo , regia Radu Nichifor
PREMIERĂ
DUMINICĂ 14 SEPTEMBRIE Casa Tineretului
ORA 18 .00 LA GRANDE MAGIA de Eduardo de Filippo , regia Radu Nichifor
PREMIERĂ OFICIALĂ
SÂMBATĂ 20 SEPTEMBRIE Casa Tineretului
ORA 18.00 LEONCE ŞI LENA de Georg Bűchner , regia Vlad Cristache
DUMINICĂ 21 SEPTEMBRIE Casa Tineretului
ORA 18 .00 LA GRANDE MAGIA de Eduardo de Filippo , regia Radu Nichifor
JOI 25 SEPTEMBRIE Teatrul Fani Tardini Galaţi
ORA 19.00 CAMERA ALBASTRĂde David Hare, regia M. Chriss Nedeea
Spectacol în deplasare
SÂMBATĂ 27 SEPTEMBRIE Casa Tineretului
ORA 18.00 GAIȚELE de Al. Kiriţescu, regia Radu Nichifor
DUMINICĂ 28 SEPTEMBRIE Teatrul Maria Filotti – Sala Studio
ORA 18.00 CASA de Evgheni Grişkoveţ si Anna Matison , regia Sânziana Stoican
MARȚI 30 SEPTEMBRIE Teatrul Toma Caragiu Ploieşti
ORA 18.30 LA GRANDE MAGIA de Eduardo de Filippo , regia Radu Nichifor
Spectacol în deplasare