
Miercuri, de la ora 17.00, pe șase terenuri din județ s-au jucat meciurile din etapa a 5-a, ultima a turului din play-off și play-out în Liga a 4-a. În urma rezultatelor din această etapă, Sportul Chiscani a devenit matematic campioana Ligii a 4-a și va reprezenta Brăila la barajul de promovare în Liga a 3-a.
Sportul Chiscani a câștigat în deplasarea de la Cazasu, iar Viitorul Ianca a pierdut în fața celor de la Dacia Unirea 2 Brăila, astfel că, deși mai sunt 5 etape de jucat, echipa pregătită de George Pascu are un avans de 20 de puncte față de ocupanta locului secund. Etapa pe ansamblu a fost una a oaspeților, care au pierdut un singur meci, două meciuri s-au terminat la egalitate, iar în celelalte trei s-au impus echipele vizitatoare. În cele șase meciuri jucate miercuri s-au marcat 29 de goluri, iar golgheterii etapei au fost Postolea de la Victoria Traian și Șerbănescu de la Pandurii Tudor Vladimirescu, ambii cu câte trei goluri marcate.
Rezultate înregistrate în play-off:
Victoria Traian – Viitorul Însurăței 6-6 (3-4). Oaspeții au început foarte bine meciul și au condus cu 4-0 în minutul 25. Gazdele au redus din handicap până la pauză, marcând trei goluri în cinci minute. În debutul părții a doua a meciului echipa din Însurăței a marcat prima și s-au distanțat la două goluri, dar gazdele au revenit din nou și în minutul 77 au trecut pentru prima dată în avantaj. Oaspeții, care au fost la conducere timp de 54 de minute, au reușit să obțină un punct în extremis, cu un gol marcat în minutele de prelungiri. Pentru Victoria Traian au marcat: Postolea (30, 56, 63), Ciocan (33, 35) și Turcu (77). Pentru Viitorul Însurăței au înscris: Mucea (9, 28), Moldoveanu (20), Radu (25, 90+2) și Pungă (51).
Dacia Unirea 2 Brăila – Viitorul Ianca 1-0 (1-0). Unicul gol al meciului a fost marcat de Dragoș Mucuță în minutul 18.
Victoria Cazasu – Sportul Chiscani 1-3 (0-1). Pentru lidera Ligii a 4-a au marcat. G. Costache (35), V. Durbacă (49) și Piașu (74). Gazdele au marcat golul de onoare prin Gheorghiță Viali în minutul 86.
Rezultatele înregistrate în etapa a 5-a din play-out:
Voința Plopu – Pandurii Tudor Vladimirescu 1-4 (0-3). Pentru gazde a marcat Călin în minutul 54, iar pentru Pandurii au înscris Șerbănescu (23, 30, 34) și Preda (90+2).
CS Făurei – Gloria Movila Miresii 0-1 (0-0). Unicul gol al meciului a fost înscris de Munteanu în minutul 90+2.
Voința Șuțești – Voința Vișani 3-3 (1-1). Pentru echipa din Șuțești au înscris Mîndroiu (22), Șerban (63) și Custură (72). Golurile celor de la Vișani au fost marcate de Perian (41), Fodulu (67) și Mândroasa (83).
