Sportul Chiscani a pierdut cu 0-1 (0-0) meciul din prima etapă a Ligii a 3-a, pe teren propriu, cu CSM 2007 Focșani. În ciuda faptului că oaspeții au controlat meciul aproape de la cap la coadă, golul victoriei a fost marcat abia în minutul 78, de Mădălin Predoiu.
Focșaniul a avut câteva ocazii, prima chiar în minutul 8. Ciochină a centrat în fața porții, iar Bratu a reluat mingea cu capul, însă Olaru a respins în corner. În minutul 21 Bratu a trimis din 4 metri pe lângă poartă. Sportul Chiscani a avut un șut periculos la poarta oaspeților în minutul 39, când Bahnașu a șutat după o acțiune pe stânga, dar mingea a trecut mult peste poarta apărată de Apenciucesei. În minutul 42, Strătilă, rămas singur cu portarul Olaru, a șutat la colțul lung, dar portarul Olaru a întins piciorul și a respins în lateral, astfel că scorul la pauză a rămas 0-0.
În minutul 50 Olaru a scos mingea de la colțul scurt, la șutul lui Bratu. În minutul 72 portarul celor de la Focșani a ieșit la marginea careului și a degajat mingea din fata lui Ioniță. În minutul 78 CSM Focșani a deschis scorul. Intrat de 9 minute pe teren, Mădălin Predoiu a marcat din 4 metri central, după o centrare de pe dreapta a lui Juncănaru. În minutul 83 la o lovitură liberă pentru Sportul Chiscani, de la 25 metri, Stroe a șutat pe poartă, dar portarul Apenciulesei a reținut fără probleme o minge de sub transversală, șutul nefiind unul foarte puternic.
Sportul Chiscani: Olaru – L. Iancu, M. Pascu, Dănăilă, S. Sima, – Capbun (min. 87 Scarlat), Iacob – Stroe (min. 90+1 Bolozan), Giol (min. 46 C. Bogdan), Bahnașu – Cozman (min. 53 T. Ioniță).
În etapa a II-a din seria a II a Ligii a 3-a, sâmbătă, 4 septembrie, de la ora 17.00, Sportul Chiscani va juca în deplasare cu Oțelul Galați.