ProBr

Sportul Chiscani a castigat Cupa Romaniei – faza judeteana

Sportul Chiscani a castigat Cupa Romaniei – faza judeteana
sportul chiscani
Sportul Chiscani a castigat Cupa Romaniei – faza judeteana

Miercuri seara, de la ora 17.00, pe stadionul ”Ștefan Vrăbioru” din Ianca, a avut loc finala Cupei României la fotbal- faza județeană. Campioana Ligii a 4-a din acest sezon, Sportul Chiscani, a realizat ”eventul” după ce s-a impus cu 4-1 (3-1) în faţa celor de la Victoria Traian, campioana județeană din sezonul 2014-2015.

Sportul chiscani a controlat meciul de la început și până la final, iar în minutul 16 au reușit să deschidă scorul. Claudiu Boariu a primit mingea la marginea careului advers, l-a driblat pe portarul Constandache şi marcat primul gol pentru Sportul Chiscani. Peste doar trei minute, Vali Durbacă i-a pasat foarte bine în fața porții lui Ionuț Huțu, care a majorat scorul, 2-0 pentru echipa din Chiscani.

În minutul 35 cei de la Victoria Traian au redus din handicap, după un șut de la 25 de metri a lui Văsii, mingea a lovit bara apoi l-a lovit în spate pe Ghighimoc şi a intrat în poartă. Doar câteva minute au sperat cei de la Traian că pot reveni. În minutul 42 Claudiu Boariu a refăcut diferența de două goluri și la pauză Sportul Chiscani conducea cu 3-1.

În minutul 56 Liviu Boariu a majorat scorul la 4-1 pentru Sportul Chiscani, rezultat care avea să se mențină până la finalul meciului, chiar dacă în minutul 70 Victoria Traian a obținut un penalty, însă Comănescu a parat mingea şutată de celălalt portar, Constandache. Din minutul 79 echipa din Traian a rămas în 10 oameni, după ce V. Tureac a primit al doilea cartonaș galben, pentru un atac violent asupra lui Marius Ion.
Asociația Județeană de Fotbal Brăila, prin secretarul mihai Ianoș, i-a premiat pe câştigători cu un rând de echipament, o cupă, o diplomă şi medalii. Valentin Durbacă a fost desemnat golgeterul Ligii a 4-a, iar Dragoş Mocanu, a fost desemnat cel mai bun arbitru brăilean.

Sportul Chiscani: Filip Ghighimoc (min. 46 Comănescu) – Cl. Boariu, C. Dobrin, I. Smeu, Al. Zărnescu (min. 58 L. Bălan) – L. Boariu, G. Costache (min. 72 M. Ion), Cr. Pascu (min. 64 O. Vârlan), I. Huţu – A. Crăciun, V. Durbacă.
Victoria Traian: Constandache – Martinescu (min. 31 Giugiuc), Postolea (min. 66 Caţaros), Tureac, Olmazu – Leu, Barbu, Văsii, Leoca – Muşat, Pârliţeanu.

Pentru Sportul Chiscani urmează meciurile de baraj pentru promovarea în Liga a 3-a. Primul joc va avea loc sâmbătă, de la ora 18.00, pe stadionul de la Chiscani, când Sportul va promi replica celor de la Șoimii Topolog, campioana județului Tulcea. Returul va avea loc pe 25 iunie, tot de la ora 18.00, la Topolog.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •