
Consilierii municipali au aprobat în ședința de joi dimineață regulamentul privind regimul finanțărilor nerambursabile acordate de la bugetul local pentru activitatea sportivă, în baza prevederilor Legii 69.2000, modificată prin OUG 38/2017. Conform noilor prevederi legale, finanţările pentru sport nu trebuie să depăşească 5% din bugetul total al autorității finanțatoare. În septembrie se va supune la vor aprobarea sumelor ce vor fi alocate în acest an pentru fiecare structură sportivă care va depune cerere de finanțare.
Consilierii municipali au făcut ieri primul pas spre deblocarea finanțării sportului brăilean, după blocajul apărut în urma controlului Camerei de Conturi. Conform regulamentului aprobat de consilierii municipali, cu 25 de voturi pentru, Primăria poate aloca sume pentru sport, care pot fi suplimentate prin rectificare bugetară în cursul anului financiar, dar în limita a maxim 5% din bugetul aprobat. În următoarea ședință a CLM se vor stabili și sumele pe care le vor primi cluburile sportive din Brăila, care vor depune solicitări de finanțare în baza prevederilor acestui regulament.
Conform noului regulament de finanțare a activităților sportive, s-a stabilit ca nivelul cheltuielilor eligibile de natură salarială să fie diferențiat, în funcție de nivelul la care evoluează clubul respectiv. Astfel, pentru cluburile sportive cu nivel de reprezentare la copii, tineret și juniori sau similar acestora în cadrul sporturilor individuale nivelul maxim al cheltuielilor salariale nu poate depăși nivelul unui salariu mediu brut pe economie.
De două salarii medii pe economie/lună/persoană pot beneficia sportivii din cadrul cluburilor sportive de Liga a 2-a la fotbal, Liga I la baschet şi similar acestora în cadrul sporturilor individuale la nivel de seniori. Cluburile sportive cu nivel de reprezentare corespunzător la Liga Naţională de Handbal, Liga I fotbal, Divizia A naţională de baschet, Cupa României, Cupe europene şi similar acestora în cadrul sporturilor individuale la nivel de seniori, pot deconta cheltuieli salariale la nivelul a 3 salarii medii brute pe economie.
Nivelul primelor pentru sportivi, antrenori și persoane implicate în proiect și care contribue la realizarea activității sportive, nu poate depăși nivelul unui salariu mediu brut pe economie pentru nivelul copiilor și juniorilor în cadrul sporturilor individuale și pentru Liga a 2-a la fotbal, liga 1 la baschet masculin și similar acestora pentru sporturile individuale la nivel de seniori. pentru nivelul primelor ligi și competițiile europene, nivelul primelor nu poate depăși două salarii medii brute pe economie.
Mai pot fi decontate cheltuieli de transport pentru persoane, echipamente și materiale necesare activității sportive. Cazarea sportivilor și participanților la activități sportive se poate deconta la nivelul corespunzător al hotelurilor de trei stele și în locuințe închiriate. Nivelul maxim al chiriei nu poate depăși un salariu minim pe economie. Se mai pot dconta cheltuielile cu alimentația și susținătoare de efort, achiziții de echipamente, achiziții de prestări servicii, tipărituri, publicitate, servicii medicale.
„Mă bucur foarte mult că toţi consilierii municipali agrează această formă de regulament care va acorda finanţare sportului. Sunt sume de bani alocate şi pentru sportul de masă, cât şi pentru cel de performanţă. Anul viitor cu siguranţă asociaţiile, cluburile sportive vor avea posibilitatea să depună ofertele încă de la începutul anului pentru a nu mai fi în această situaţie din 2017, când luni de zile nu am putut acorda finanţare sportului. Vreau să le mulţumim sportivilor că au înţeles această situaţie şi că au avut pasiune, în primul rând şi după aceea interes financiar şi au jucat la cluburile care ne reprezintă”, a afirmat primarul Marian Viorel Dragomir.
În anul 2017 nici o structură sportivă din Brăila nu a primit nici un fel de finanțare din partea Primăriei, iar jucătorii de la Dacia Unirea și Cuza Sport nu au primit nici un salariu în acest an. Nici la HC Dunărea situația nu este tocmai ”roz”, și aici existând restanțe salariale, după ce un control al Curții de Conturi a dus la blocarea finanțării.
La acest proiect nu a participat la vot PSD-istul George Caranica, care deține funcția de președinte al HC Dunărea Brăila.