Duminică dimineață, la ora 09:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ianca au oprit în trafic un tânăr de 30 de ani, din Județul Buzău, în timp ce conducea un autoturism în orașul Ianca.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Întrucât avea un comportament suspect, a fost testat cu aparatul drugtest, au rezultat indicii cu privire la o posibilă prezență a substanţelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.
