
Dacă pe drumurile naționale circulația a fost reluată încă de dimineață în condiții de iarnă, la ora 17.00 mai erau 7 sectoare de drumuri județene închise, la care se lucrează. Cea mai afectată localitate este Bordei Verde, care rămasese izolată, neputându-se ajunge nici dinspre Viziru, nici dinspre Ianca. Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Brăila a luat decizia de a suspenda cursurile pentru toate unitățile de învățământ din municipiul și județul Brăila pentru zilele de luni si marți.
La ora 17.00 singura localitate fără alimentare cu energie electrică era comuna Frecăței, cu 330 de abonați care nu aveau curent electric.
În perioada următoare vremea va fi geroasă în cea mai mare parte a ţării, atât ziua, cât şi noaptea. Astfel, maximele diurne se vor situa frecvent între -16 şi -10 grade, iar minimele nocturne vor fi cuprinse între -25 şi -15 grade, însă temperatura resimțită de corpul uman va fi cu aproximativ 10 grade mai mult.
Marţi dimineaţă se vor înregistra cele mai scăzute temperaturi de la începutul iernii până acum, avertizează directoarea ANM. Minimele vor ajunge la -28 de grade Celsius. După care ar putea urma alte două zile cu viscol.
