
În doar două săptămâni am putea avea prefect, conform informaţiilor furnizate de senatorul Mihai Dănuţ. Niciunul dintre aleşii locali par să nu ştie despre cine îl va sucede pe funcţie pe Gheorghi Obreja. Întrebată dacă zvonurile privind noua numire a ajuns şi la urechile ei, Simona Drăghincescu a calificat situaţia ca una penibilă.
Prefect ar fi putu fi orice funcţionar din primărie, însă se doreşte o persoană aservită. Aceasta este părerea Simonei Drăghincescu, care întrebată de reporterii noştri despre propunerile făcute iniţial de PC, ne-a spus că nu se vrea un prefect bun, calificat ci unul aservit. „Din toate propunerile făcute, domnul Dumitru Popa care a mai fost prefect ar fi bun pentru această funcţie şi Balcan care îndeplineşte criteriile. Eu vă spun că din atâţia funcţionari din primărie, prefectură şi finanţe găseau unul bun, dar nu se vrea. Ei caută pe cineva servil, un prefect supus”, a spus Simona Drăghincescu.