Principalele misiuni desfășurate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, în ultimele 24 de ore au fost menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel și creșterea gradului de siguranță rutieră. Polițiștii au acționat, la nivelul întregului județ pentru a preveni faptele antisociale, organizând 13 acțiuni și au intervenit la 39 de evenimente, dintre care 35 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
Polițiștii au constatat 77 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. În toate aceste cazuri, intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 50.000 de lei.
Pentru menținerea siguranței rutiere, cinci șoferi au rămas fără permise de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic. De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice autovehiculele care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, trei certificate de înmatriculare au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
Activitățile în anul școlar 2024-2025 se desfășoară în conformitate cu Planul Național De Combatere A Violenței Școlare. La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila siguranța școlară este o prioritate context în care, polițiștii acționează zilnic în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ, în punctele cu risc ridicat de accidente și la orele semnalate cu trafic intens, pentru prevenirea accidentelor rutiere, evitarea blocajelor și fluidizarea circulației rutiere.
Începând cu data de 9 septembrie a.c., polițiștii rutieri au demarat verificările atât în trafic a microbuzelor școlare pentru a se asigura că deficiențele constatate înainte de începerea anului școlar au fost remediate, cât și în punctele de îmbarcare/debarcare elevi, în vederea asigurării unui climat de siguranță rutieră.
De asemenea, agenții de securitate au fost instruiți cu privire la accesul în unitățile de învățământ și s-a relaționat directorii în vederea îmbunătățirii colaborării interinstituționale.
La data de 10 septembrie a.c., în intervalul orar 16:00-19:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune de tip Blitz, în scop preventiv, pentru reducerea riscului rutier și creșterea gradului de disciplină rutieră în rândul participanților la trafic, pe DN 2B.Astfel au fost legitimate persoane ce au fost verificate in aplicația eDAC, controlate autovehicule și efectuate 15 testări cu aparatul etilotest și drugtest.
Cei care au ales sa încalce legislația au fost sancționați, fiind aplicate 17 sancțiuni contravenționale în valoare de 12.095 lei, fiind reținute două certificate de înmatriculare.
