
Prioritate a Poliţiei Române, siguranţa rutieră a constituit tema ultimei zile a Săptămânii prevenirii criminalităţii.
Conştienţi că educaţia rutieră este necesară la orice vârstă, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au fost prezenţi vineri în unităţi de învăţământ, în zonele cu trafic aglomerat din municipiu, precum şi pe principalele artere de circulaţie din judeţ.
Scopul întâlnirii poliţiştilor cu elevii, pietonii, bicicliştii şi conducătorii auto a fost acela de a-i determina pe participanţii la trafic să conştientizeze importanţa respectării normelor rutiere, atât pentru protejarea lor, cât şi a altora de consecinţele fizice şi psihologice ale unui accident rutier.
Ziua de vineri a început pentru elevii Şcolii Gimnaziale „Vasile Alecsandri” Brăila cu exerciţii de educaţie rutieră în curtea unităţii de învăţământ. Poliţiştii de prevenire, de proximitate şi rutieri au animat curtea şcolii cu echipamente şi materiale dintre cele mai atractive şi educative pentru cei mai mici dintre participanţii la traficul rutier.
Astfel, copii din clasele pregătitoare şi primare au păşit pe covoraşul rutier, au parcurs traseul, împânzit de marcaje, indicatoare şi semafoare, la final fiind recompensaţi cu ropotul de aplauze al celor prezenţi.
Autospeciala poliţiei rutiere şi maşina de intervenţie a poliţiei de proximitate au constituit, de asemenea, puncte de atracţie şi interes pentru elevi.
Elevii din clasele a VII-a şi a VIII-a au fost invitaţi la experimentul ochelarilor speciali. Poliţiştii au conceput mai multe probe, în cadrul cărora participanţilor li s-a cerut să efectueze o serie de operaţiuni (să strângă obiecte într-un interval de timp, să parcurgă un traseu presărat cu obstacole, fără să le dărâme, să citească un text), iniţial fără ochelari, apoi purtând ochelarii speciali.
Scopul urmărit de oamenii legii a fost atât formarea, la copii mai mici, a deprinderilor corecte privind circulaţia pe drumurile publice, cât şi conştientizarea elevilor de gimnaziu cu privire la riscul implicării în evenimente rutiere, pe fondul diminuării atenţiei, concentrării şi echilibrului sau a pierderii controlului asupra propriului corp.
Participanţii adulţi ai traficului rutier s-au întâlnit astăzi cu poliţiştii rutieri sau de ordine publică din municipiu şi judeţ, principalele recomandări primite de la oamenii legii vizând viteza legală, acordarea priorităţii la traversarea pietonilor şi oboseala la volan.
Dintre principalele recomandări ale poliţiştilor brăileni, adresate diferitelor categorii de participanţi la traficul rutier, polițiști brăileni reamintesc:
Dragi copii,
- Circulaţi numai pe trotuare sau pe potecile laterale ale drumurilor; acolo unde acestea nu există, deplasaţi-vă numai pe partea stângă a drumului, cât mai aproape de marginea acestuia, dar nu în grup, ci în şir, unul după altul.
- Nu vă angajaţi în traversarea căilor rutiere în fugă, prin faţa sau prin spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii;
- Traversaţi numai pe trecerea de pietoni şi numai la culoarea verde a semaforului electric;
- ATENŢIE! Dacă se apropie de trecerea de pietoni maşinile poliţiei, pompierilor, sau ambulanţe, având semnalele sonore şi luminoase în funcţiune, NU TRAVERSAŢI chiar dacă semaforul arată culoarea verde!
- În intersecţiile fără marcaje traversaţi numai pe la colţul străzii şi numai după ce v-aţi asigurat atent, din ambele părţi, că nu se apropie niciun vehicul;
- Nu vă jucaţi pe partea carosabilă a drumurilor publice sau în apropierea acestora, ori pe aleile intens circulate dintre blocurile de locuinţe; folosiţi pentru joacă numai locurile unde nu circulă maşini: parcuri, terenuri de sport, curtea casei sau a şcolii;
- Nu circulaţi cu bicicleta pe drumurile publice dacă nu aţi împlinit vârsta de 14 ani;
- Când mergi cu maşina, nu insista să stai pe locul din dreapta şoferului dacă nu ai 1,50 m înălţime! Poartă permanent centura de siguranţă!
Stimaţi pietoni,
- Traversaţi regulamentar drumurile publice, numai prin locurile marcate corespunzător, după ce în prealabil v-aţi asigurat;
- După coborârea din mijloacele de transport în comun, aşteptaţi plecarea acestora din staţie şi apoi traversaţi respectând regulile de circulaţie;
- Nu traversaţi în fugă strada!
Stimaţi părinţi şi bunici, fiţi un model de comportament rutier pentru copil şi învăţaţi-l să circule corect !
Stimaţi şoferi,
-
Purtaţi permanent centura de siguranţă;
-
Reduceţi viteza şi rulaţi cu prudenţă în apropierea unităţilor de învăţământ, a parcurilor, a locurilor de joacă şi a staţiilor mijloacelor de transport în comun;
-
Adaptaţi viteza la condiţiile meteo;
-
Asiguraţi-vă temeinic atunci când ieşiţi din garaj, curte, parcare sau la schimbarea direcţiei de mers;
-
Asiguraţi-vă înainte de a deschide uşile autovehiculului;
-
Sub nicio formă nu vă urcaţi la volan când sunteţi obosit sau după ce aţi consumat alcool pentru că puneţi în pericol atât propria viaţă, cât şi pe cea a celorlalţi!
-
Aveţi răbdare şi nu grăbiţi pietonii care se deplasează mai greu (copii, bătrâni, persoane cu handicap);
-
Nu parcaţi pe locurile special amenajate pentru persoanele cu handicap!
-
Daţi dovadă de politeţe, toleranţă şi respect în traficul rutier!








