Pentru al cincilea an consecutiv, în perioada sărbătorilor de iarnă, Brailapebune.net împreună cu Asociația Coloreria și BGS Brăila. organizează o strângere de fonduri pentru mai multe familii de nevoiași și centre de copii cu dizabilități de pe raza municipiului Brăila.
Transforma-te într-un Moș Crăciun generos și fă o bucurie celor mai puțini norocoși ca tine, pentru a le aduce zâmbetul pe chipurile mohorâte de viața grea pe care o duc zi de zi. Înseniniează-le sărbătorile semenilor tăi. Orice donație este de ajutor, indiferent că este aliment neperisabil, îmbrăcăminte sau jucărie! Nu trebuie să fie noi, însă dacă sunt folosite, hainele trebuie să fie curate, jucăriile întregi, iar alimentele neperisabile.
Până pe 15 decembrie te poți alătura și tu oferind alimente neperisabile, jucării, dulciuri, rechizite, sau orice doriți să donați! Donațiile se vor strânge la sediul BGS ( vis-a-vis de fostul restaurant Marinarul).