
Se grăbea să ajungă la timp pentru a-și face cumpărăturile și pentru doar câteva clipe a luat ochii de la drum, moment în care o bătrână a încercat sp traverseze strada pe la trecerea de pietoni.
Evenimentul de ieri a avut loc la orele 14:45, când M.Victor, de 33 de ani, din Brăila, în timp ce conducea autoturismul, pe aleea de acces către parcarea unui supermarket, a surprins şi accidentat pe B.Paulina, de 66 de ani, din Brăila, care traversa strada pe marcajul pietonal.
Jenel Șogor, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila:
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporala uşoară a brăilencei, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, nerămânând internată. Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.