
Peste doua luni si jumatate expira mandatele judecatorilor Acsinte Gaspar, Ion Predescu si Aspazia Cojocaru la Curtea Constitutionala a Romaniei, acestia urmand sa fie inlocuiti cu alti trei judecatori. Ion Predescu a fost ales de Senat in CCR, la propunerea PSD, Acsinte Gaspar de Presedintie (in timpul mandatului presedintelui Ion Iliescu) si Aspazia Cojocaru de Camera Deputatilor, tot in guvernarea Nastase.
Primul inlocuitor a fost Daniel Morar, fost procuror-sef al DNA, in prezent prim-adjunct al procurorului general, care a fost numit luni de presedintele Traian Basescu judecator la Curtea Constitutionala, acesta urmand ca dupa data de 8 iunie sa-l inlocuiasca pe Acsinte Gaspar.
Camera Deputa?ilor a validat, marti, numirea lui Valer Dorneanu in functia de judecator la Curtea Constitutionala, pe locul ramas vacant in urma expirarii mandatului Aspaziei Cojocaru. Pentru numirea lui Dorneanu la CCR au fost exprimate 279 de voturi „pentru” si 59 „impotriva”, votul fiind secret, cu buletine de vot. Candidatul propus de PDL, Nicolae Vlad Popa, fost parlamentar PNL de Brasov, plecat cu Theodor Stolojan la PLD si PDL, a primit 59 de voturi „pentru” si 279 de voturi „impotriva”. Valer Dorneanu si Nicolae Vlad Popa au vorbit in plenul Camerei Deputatilor, prezentandu-si fiecare activitatea profesionala.
Ministrul Justitiei, Mona Pivniceru, a fost desemnata judecator al Curtii Constitutionale din Romania, dupa ce plenul Senatului a votat marti pentru ca aceasta sa fie numita in functia de judecator al CCR. Aceasta a primit 99 de voturi, fiind propunerea USL, in timp ce Gheorghe Iancu (propunerea PDL) a intrunit 16 voturi, iar Florentina Jipa (propunerea PP-DD) a primit 17 voturi.
Mona Pivniceru isi va prelua mandatul pe 8 iunie, atunci cand expira mandatul celui pe care il inlocuieste, Ion Predescu. Premierul Victor Ponta va prelua interimatul la Ministerul Justitiei urmand ca, in maxim 45 de zile, sa faca o noua propunere pentru portofoliul Justitiei, anunta Guvernul, intr-un comunicat.
Astfel, in cursul zilei de marti “primul-ministru Victor Ponta a avut o discutie cu presedintele Traian Basescu si au convenit ca primul-ministru sa preia interimatul, urmand ca seful Executivului sa faca, in maxim 45 de zile, in conformitate cu legile in vigoare, o noua propunere pentru portofoliul Justitiei”, se arata intr-un comunicat al Guvernului. Victor Ponta a mai fost ministru interimar al Justitiei si in 2012. Aceasta decizie a fost luata dupa ce „Mona Pivniceru si-a exprimat dorinta ca ulterior sedintei de guvern din 27 martie 2013, sa nu mai detina aceasta functie in cadrul Executivului, pentru a evita orice interpretare de posibil conflict de interese avand in vedere ca domnia sa va ocupa postul de judecator la Curtea Constitutionala”. Ponta nu va apela la procedura de selectie initiata de Pivniceru, numele viitorilor sefi din parchete urmand sa fie negociate cu presedintele Traian Basescu si cu liderul PNL, Crin Antonescu.