Actualitate

Sancțiuni de 25.000 lei aplicate în weekend de polițiștii brăileni

Sancțiuni de 25.000 lei aplicate în weekend de polițiștii brăileni

Poliţiştii brăileni acţionează, permanent, pe raza întregului judeţ, pentru prevenirea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică.

În perioada 11 – 13 ianuarie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, poliţiilor orăşeneşti şi cei ai secţiilor de poliţie rurală arondate, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat atât în municipiu, cât şi în localităţile din mediul rural, în zona pieţelor, precum şi a celor cu profil discotecă, club, cafe-bar ş.a., pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Pe timpul activităţilor, au fost verificate 26 de societăţi comerciale, au fost legitimate 271 de persoane și oprite în trafic şi au fost controlate 192 de autovehicule, fiind testați cu aparatul etilotest 45 de șoferi.

De asemenea, polițiștii brăileni au constatat 57 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 25.000 de lei.

Dintre amenzile aplicate 48 au fost pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, și 4 conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 6 permise de conducere.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •