Actualitate

Sanctiuni aplicate pentru masini expuse la vanzare in alte locuri decat cele amenajate

Sanctiuni aplicate pentru masini expuse la vanzare in alte locuri decat cele amenajate

În primele zile din luna februarie polițiștii locali au aplicat un număr de 8 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor privind interzicerea expunerii spre vânzare a autovehiculelor – înmatriculate sau neînmatriculate – pe terenul domeniului public și privat al Municipiului Brăila.

În perioada menționată au fost sancționate 8 persoane, cu amendă în valoare de 500 de lei fiecare, pentru expunerea spre vânzare a unor autoturisme în alte locuri decât cele aprobate prin hotărâri ale Consiliului Local Municipal Brăila.

C. I.-B., în vârstă de 40 ani, din Brăila, pe Bd. Dorobanților, pe trotuarul din dreptul supermarket-ului LIDL, a expus spre vânzare autovehiculul marca Chevrolet pe teren ce aparține domeniului public al Municipiului Brăila, în loc neautorizat în acest sens.

I. I., în vârstă de 60 ani, din Brăila, a expus spre vânzare, pe Bd. Dorobanților, în dreptul supermarket-ului Kaufland, autovehiculul marca Opel, pe teren ce aparține domeniului public al Municipiului Brăila, în loc neautorizat în acest sens.

V. M., în vârstă de 41 ani, din București, Sector 2, a expus spre vânzare pe Șoseaua Rm. Sărat, vis-a-vis de magazinul Praktiker, pe trotuarul din dreptul Blocului F3, autovehiculul marca Daewoo Cielo, pe teren ce aparține domeniului public al Municipiului Brăila, în loc neautorizat în acest sens.

V. D., în vârstă de 30 ani, din Brăila, a expus spre vânzare, pe Bd. Dorobanților, în dreptul supermarket-ului LIDL, autovehiculul marca Opel, pe teren ce aparține domeniului public al Municipiului Brăila, în loc neautorizat în acest sens.

G. L.-Fl., în vârstă de 36 ani, din Focșani, a expus spre vânzare, pe Șoseaua Buzăului, în dreptul supermarketului PENNY, autovehiculul marca Audi, pe teren ce aparține domeniului public al Municipiului Brăila, în loc neautorizat în acest sens.

P. Al., în vârstă de 30 ani, din Brăila, a expus spre vânzare pe strada Tineretului, la intersecția cu Calea Călărașilor, autovehiculul marca Volkswagen, pe teren ce aparține domeniului public al Municipiului Brăila, în loc neautorizat în acest sens.

A. C., în vârstă de 56 ani, din Brăila, a expus spre vânzare, pe Șoseaua Buzăului, în dreptul supermarketului PENNY, autovehiculul marca Opel, pe teren ce aparține domeniului public al Municipiului Brăila, în loc neautorizat acest sens.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •