În urma verificării unei sesizări, înregistrate la Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Brăila, cu privire la o poluare a solului și apelor cu produse petroliere (păcură), urmare a ploilor din aceasta perioadă, o echipa de comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Brăila a verificat aspectele sesizate constatând că se confirmă aspectele reclamate.
Pe un șantier organizat în vederea amenajării unei parcări s-a constatat existența unor scurgeri de păcură în sol și apa acumulată de la ploi. Astfel, operatorul economic responsabil cu organizarea de șantier a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor din OUG 195 din 2005 privind protecția mediului.
”Constructorul desemnat pentru acest proiect a notificat Primăria Municipiului Brăila cu privire la descoperirea acestor rezervoare, Primăria solicitându-i să demareze procedura privind scoaterea celor două rezervoare de păcură.
La data controlului exista deja încheiat un contract de prestări servicii pentru servicii de golire, curățare și decontaminare a două rezervoare subterane ce conțin reziduuri petroliere amestecate cu apă, cu un operator autorizat, urmând ca după întocmirea documentației necesare obținerii tuturor avizelor și a autorizațiilor pentru efectuarea lucrărilor de decontaminare, transport și tratare a deșeurilor periculoase, în conformitate cu legislația de mediu în vigoare, să se demareze lucrările”, a precizat, pentru Agerpres, Camelia Tudorache, comisar șef al Gărzii Naționale de Mediu Comisariatul Județean Brăila.
Totodată, în sarcina operatorului economic a fost impusă măsura corectivă cu termen de realizare scurt de a ecologiza suprafața contaminată cu păcură cu respectarea legislației de protecție a mediului și monitorizarea corespunzătoare a acesteia în vederea prevenirii altor incidente.