Silviu Mares 6 ianuarie 2018

Mulţi şoferi îşi parchează maşinile prin Brăila fără să ţină seama de marcajele locurilor de parcare. Șoferii în cauză scapă de multe ori de sancţiunile Poliţiei Locale, dar sunt și situații în care aceștia sunt surprinși de polițiști parcând la voia întâmplării sau ocupând mai multe locuri de parcare sau locuri de parcare ale altor persoane

La sfârșitul anului trecut, pe 28 decembrie, C. S.-N., în vârstă de 25 ani, din Brăila, a fost sancţionat cu amendă în valoare de 400 lei, pe Bulevardul Independenţei, în parcarea Primăriei Municipiului Brăila, deoarece, în calitate de conducător al autovehiculului marca Mercedes cu număr de înmatriculare GL-019055, a staţionat pe două locul de parcare rezervate persoanelor cu handicap, loc marcat şi semnalizat corespunzător.

În ultimele zile au mai fost aplicate câteva sancţiuni, tot pentru nerespectarea prevederilor H.C.L.M.Brăila nr.5/2003, privind circulaţia şi staţionarea autovehiculelor pe trotuare, împiedicând circulaţia pietonilor, pe scuaruri, în alveole şi în staţiile mijloacelor de transport în comun.

Poliţia Locală l-a sancționat pe P. V., în vârstă de 61 ani, din Brăila, care a fost amendat cu 100 lei după ce, în calitate de conducător auto, a circulat cu autovehiculul marca Dacia pe Calea Călăraşilor, dinspre Str. Rubinelor către Calea Galaţi şi a staţionat în staţia mijloacelor de transport în comun a SC “Braicar” SA din Piaţa Traian.

De asemenea, A. Fl.-I., în vârstă de 41 ani, din satul Corbu Nou, comuna Măxineni, a primit o amendă în valoare de 100 lei deoarece, în calitate de conducător auto, a circulat cu autovehiculul marca Ford pe Str. Nicolae Bălcescu, dinspre Calea Galaţi către Str. Catolică şi a staţionat în staţia mijloacelor de transport în comun a SC “Braicar” SA de la Biserica Catolică.

Poliţia Locală a dat şi câteva avertismente unor şoferi care au ocupat abuziv locuri de parcare pentru care alte persoane plătesc abonament lunar către Primărie. Astfel, a fost sancționat cu avertisment M. C.-V., în vârstă de 43 ani, din Brăila, care  în calitate de conducător al autovehiculului marca Ford a utilizat fără a deţine abonament locul de parcare de reşedinţă pentru auto BR-89-LOK, închiriat prin contract cu S.U.P.A.G.L. Brăila, pe Șos.Buzăului nr.19, în parcarea de reședință a Bl.B.31,.

Tot cu avertisment a fost sancționat și S. C.-S., în vârstă de 42 ani, din Brăila, pentru că în calitate de conducător al autovehiculului marca Renault a utilizat fără a deţine abonament, locul de parcare de reşedinţă pentru auto BR-02-BAK, închiriat prin contract cu S.U.P.A.G.L. Brăila pe str. George Enescu nr. 82, în parcarea de reședință a Bl.32Bis.

Pentru nerespectarea prevederilor H.C.L.M.Brăila nr.248/2008, privind interzicerea expunerii spre vânzare a autovehiculelor-înmatriculate sau neînmatriculate  – pe terenul domeniului public și privat al Municipiului Brăila, cu excepția celor aprobate prin hotărâri ale Consiliului Local Municipal Brăila, a fost sancționat contravențional P. I., în vârstă de 70 ani, din Brăila, cu amendă în valoare de 500 lei pe str. General Eremia Grigorescu în intersecția cu str. I. C. Brătianu, lângă zona verde amenajată ce delimitează sensurile de deplasare, a expus spre vânzare autovehiculul marca Ford pe un teren ce aparține domeniului public al Municipiului Brăila, în loc neautorizat în acest sens.

Comentarii