Silviu Mares 6 septembrie 2020

Liberalii și-au prezentat într-o conferință de presă un nou punct din programul de guvernare locală cu care merg în fața alegătorilor pentru alegerile locale din 27 septembrie. Candidatul Alianței PNL-Brăila Nouă la funcția de președinte al CJ Brăila, Cătălin Boboc a vorbit despre sănătate, ca fiind unul dintre punctele nevralgice ale actualei administrații locale.

Boboc a spus că cel mai mare spital din Brăila se află în subordinea Consiliului Județean, spital de care au nevoie cei mai mulți dintre brăilenii cu probleme de sănătate și de aceea trebuie să fie ”prioritate zero” pentru orice program de guvernare locală.

”În această perioadă, datorită inutilității domnului Chiriac, pentru că subiectul COVID era unul fierbinte pentru dumnealui și probabil speriindu-se că ar putea să iasă rău în județul Brăila, a vrut să stea departe de subiect, m-a obligat să fiu foarte atent și să lucrez foarte aproape de cei din spital. Asta, pe deoparte mi-a permis, împreună cu cei care chiar se pricep, care sunt din domeniu, să luăm diferite măsuri la un moment dat, dar mi-a creat și o viziune de ansamblu asupra acestui spital județean, a întregului sistem de sănătate din Brăila, și am înțeles unde sunt problemele mari” a declarat Cătălin Boboc.

Acesta a amintit de discuțiile pe care le avea la prefectură referitor la spațiile pentru bolnavi, nu s-au rezolvat nici astăzi, iar administrația locală din Brăila nu este pregătită cu niște spații de cazare pentru pacienți.

”Pornind de la intrarea în spital, brăilenii reclamă timpii mari de la intrarea la UPU, din motive extraordinar de simple, personal puțin, spațiu mic și adresabilitate foarte, foarte mare, pentru că oamenii nu au unde să meargă în altă parte. Ca atare, UPU trebuie să rămână Unitate de Primiri Urgențe, adică acolo ar trebui să ajungi aproape exclusiv, cu câteva excepții, doar cu salvarea, când chiar sunt urgențe, și trebuie obligatoriu să redeschidem acele camere de gardă de la Spitalul 3” a punctat Boboc, o concluzie pe care a tras-o în urma discuțiilor avute cu doi dintre colegii săi de la PNL, Cristian Pricop și Antoneta Ioniță, ultima fiind fost director la UPU Brăila.

Boboc a spus că la Corpul B al Spitalului Județean ar trebui să se asigure linii de gardă pentru afecțiuni mai puțin urgente, dar care pot ridica probleme pentru pacienți. Acesta a spus că fostul Spital 3 trebuie reabilitat și să devină un spital pentru afecțiuni mai puțin urgente.

Candidatul Alianței PNL-Brăila Nouă la președinția CJ Brăila a propus ca la Corpul D al Spitalului Județean, actuala maternitate, să fie reabilitat și etajul 5 și să fie mutate acolo secția de pediatrie, iar acel spital să devină unul exclusiv pentru copii, pentru că la acest moment Maternitatea este folosită doar la o capacitate de 50%. Tot acolo, PNL propune ”înființarea unei policlinici pentru copii în clădirea din spate, care stă să cadă”.

Cătălin Boboc a vorbit despre atragerea de noi medici la spitalele din Brăila, prin crearea unui mediu de viață care să-i atragă pe aceștia să aleagă Brăila, nu numai prin acordarea de locuințe de serviciu pentru specialiști.

”Eu cred că nu președintele Consiliului Județean trebuie să conducă Spitalul Județean. Acolo trebuie un management, nicidecum politic, pentru că asta se întâmplă acum. PSD-ul și-a asumat ca secție de partid, dacă vreți, Spitalul Județean Brăila. Vedem rezultatele” a spus Cătălin Boboc.

Comentarii