Sport

Sambata avem trei evenimente sportive la Braila

Sambata avem trei evenimente sportive la Braila

IMG_1244Sâmbătă 31 mai, de la ora 11.00, stadionul Municipal Brăila va găzdui meciul din etapa a IX-a din cadrul play-outului Ligii a 2-a la fotbal seria I, dintre CF Brăila și Rapid CFR Suceava. Deși meciul ar putea să nu mai aibă nici o miză concretă în urma deciziei de astăzi a Comitetului Executiv al FRF, spectacolul fotbalistic ar putea aduce mulți spectatori în tribunele stadionului din Brăila, care să vină să vadă echipa favorită pentru ultima dată în acest sezon pe teren propriu. Brăilenii vin după o victorie cu 2-0 la Buzău, în timp ce sucevenii au pierdut în etapa de miercuri surprinzător în fața unei echipe de juniori de la Farul Constanța.IMG_1601

De la ora 14.30, spectacolul se va muta în Sala Polivalentă Danubius, acolo unde HC Dunărea Brăila își va lua adio de la acest sezon de Liga Națională într-un meci cu campioana din acest sezon, HCM Baia Mare. La finalul acetui meci echipa antrenată de Sanda Soare va primi medaliile de bronz, echipa brăileană reușind anul acesta să reediteze performanța de acum cinci ani, când tot sub conducerea tehnică a Sandei Soare, HC Dunărea a încheiat campionatul pe locul 3. Indiferent de rezultatul care se va înregistra la finalul acestui meci, jucătoarele de la HC Dunărea trebuie să fie aplaudate pentru medalia câștigată într-un sezon în care a schimbat trei antrenori, fiecare dintre ei cu meritele și eșecurile lor. După acest meci, Gabriela Perianu va pleca cu naționala de senioare într-un cantonament de 9 zile la Cheile Grădiștei, în vederea pregătirii meciurilor cu naționala Belarusului, în 11 și 15 iunie. DSCF4007

Clubul Sportiv Municipal Brăila organizează sâmbătă, pe pista stadionului Municipal, de la ora 15.00, etapa a 3-a a Campionatului Naţional de dirt-track pentru juniori, iar de la ora 17.00 este programată etapa a 4-a la seniori. La aceste etape vor participa sportivi de la CSTA Bucureşti, Voinţa Sibiu, la care sunt legitimaţi și alergători din Ungaria, sportivi din Bulgaria şi bineînțeles, CSM Brăila. După trei etape, pe primul loc al clasamentului naţional şi internaţional la seniori se află multiplul campion brăilean, Alexandru Toma, iar la juniori, în întrecerea internă, Gabriel Comănescu este liderul clasamentului, ambii sportivi fiind legitimaţi la CSM Brăila. Participarea la aceste întreceri a mai multor sportivi din Bulgaria și Ungaria au mărit spectaculozitatea manșelor, suspansul în privința învingătorului menținându-se până la final.

Așadar, iubitorii sportului din Brăila vor avea parte în ultima zi a lunii mai de mult sport de calitate, pentru care trebuie să plătească doar 10 lei, câte cinci lei pentru meciurile de fotbal, respectiv handbal, pentru că la dirt-track intrarea va fi liberă.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •