Brăila este în plină disoluție demografică. Câteva repere: a) rata deceselor excede cu mult rata nașterilor; b) la nivel decizional există o categorie de oameni bătrâni și îmbătrâniți care urăsc orice noutate și care sunt incapabili de a racorda orașul la ritmul contemporan; c) toți tinerii capabili pleacă din oraș; d) toți brăilenii cu putere de muncă pleacă din oraș; e) toți cei care pleacă din oraș nu se mai întorc niciodată, decât accidental.
Se știu aceste lucruri, nu? Se știe și faptul că foștii comuniști din administrația brăileană nu fac altceva decât să conserve, cu costuri enorme, o lume a lor, o lume demult dispărută. Vă veți întreba de ce. E simplu: noua lume nu-i poate asimila. Sau altfel spus: vechii comuniști cu diplome de ariviști nu pot fi asimilați din cauza structurii lor naturale de rebuturi. Vorbim de o generație masivă, grea ca plumbul, înveninată cu niște ”principii” sociale demente și absurde. Ei bine, tocmai această generație care perorează despre ”poporul român”, despre ”Brăila”, se ocupă metodic, de peste 20 de ani, de distrugerea ”poporului român” și de distrugerea ”Brăilei”.
Căpcăunii ăștia nu vor înțelege niciodată ceea ce au înțeles celelalte popoare europene: că a munci pentru copilul tău nu înseamnă a-l face să plece unde vede cu ochii, ci a-i crea minime condiții pentru a-și trăi viața pe care el dorește s-o trăiască, nu cea pe care crezi tu că ar trebui s-o trăiască. Acum, ce mare pagubă că o mână de târtani ațoși distrug un oraș, anulează destine, schimonosesc minți și confiscă orice poftă de viață? Păi nu-i mare lucru, s-a mai întâmplat și-o să se mai întâmple! Transformarea unui oraș într-o masă amorfă de pensionari, oameni bolnavi, șomeri, copii cu părinții dispăruți prin occident, ruine industriale, ruine umane, ruine istorice este, la ora asta, un fenomen pe cale de desăvârșire, un fapt istoric.
Șansa Brăilei și a brăilenilor este una singură: topirea într-o mare aglomerație urbană, iar din această ”ardere de tot”, creuzetul să scuipe ”calamina” corpului de căpcăuni care rod și sug ultimele picături de viață dintr-un corp care abia își mai mișcă degetele mici de la mâini.