O autoutilitară Volkswagen Amarok a s-a răsturnat în această dimineață în zona în Bariera Călărașilor, și a ajuns pe trotuar după ce a părăsit partea carosabilă. Șoferul ar fi fost rănit, fiind transportat la spital și nu a lovit un alt autoturism sau pieton aflat în zonă.
”În această dimineață, în jurul orei 07:15, polițisti din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe Calea Călărașilor din municipiu ar fi avut loc un accident rutier.
Din primele date, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din Brăila, în timp ce conducea o autoutilitară pe Calea Călărașilor, din direcția Șoseaua Buzăului către centru, la intersecția cu Bulevardul Dorobanților ar fi pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a șoferului, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.” a transmis Biroul de presă al IPJ Brăila.
Se pare că în momentul în care a vrut să vireze de pe Calea călărașilor spre Bulevardul Dorobanților mașina a derapat și s-a întors, a lovit bordura apoi s-a răsturnat. Șoferul spune că a derapat din cauza faptului că în zona respectivă carosabilul ar fi fost umed și nu a observat acest lucru.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.