Rotary Club Brăila și Interact Club Brăila împreună cu Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila a organizat marți, 4 iulie 2023, de la ora 17:00, la Centrul Multicultural „Dunărea” din cadrul bibliotecii, un eveniment care a avut ca scop să sublinieze importanța zilei de 4 iulie în istoria Statelor Unite ale Americii și impactul major pe care acestea îl au în cadrul democrației globale. De asemenea, s-au prezentat aspecte ale relațiilor dintre Statele Unite și România atât în plan politic, dar și economic și militar. Parteneriatul Strategic cu SUA a reprezentat, de altfel, un reper esenţial al politicii externe româneşti, unul dintre pilonii de bază ai acesteia, alături de apartenenţa la Alianţa Nord-Atlantică şi la Uniunea Europeană.
În cadrul evenimentului s-au identificat și discutat oportunități de afaceri și proiecte care, în colaborare cu mediul privat american, ar putea aduce un aport la dezvoltarea echilibrată a economiei brăilene, pentru că este cunoscut faptul că, de-a lungul timpului, Rotary Club Brăila, prin inițiativele sale, a adus o contribuție semnificativă pentru viața comunității locale. Biblioteca Județeană ”Panait Istrati” este unul dintre beneficiari prin donația a peste 8000 volume cu ajutorul cărora s-a înființat Centrul Cultural American, și ,,American Shelf”, vizitate și de ambasadorii SUA în România, de-a lungul anilor.
Organizatorii evenimentului au mulțumit, printr-un apel video, celor de la asociația americană „Latter-day Saint Charities, Romania” cu ajutorul cărora proiectul demarat de Rotary Club Brăila s-a finalizat cu succes. Mai exact, s-a reușit achiziționarea unui laparoscop pentru Maternitatea Brăila în valoare de 80.000 euro, 43.000 euro fiind oferiți de „Latter-day Saint Charities, Romania” .

