
Sâmbătă și duminică, au fost programate meciurile din etapa a XIII-a a Ligii a 4-a la fotbal, a doua a returului. A fost o etapă a gazdelor, care au câștigat două meciuri, alte două încheindu-se la egalitate. Meciul de la Tichilești, încheiat pe teren cu victoria celor de la Însurăței, a fost contestat de gazde, invocând prezența pe fals a unui jucător de la Viitorul Însurăței. Cea mai categorică victorie a fost cea obținută de CS Făurei în duelul cu Victoria Cazasu, câștigat de echipa fraților Nicoliță cu 6-0. De altfel, cei doi frați Nicoliță și coechipierul lor Cătălin Bardaș au marcat câte două goluri. Tot două goluri a marcat și Viorel gheorghe pentru Viitorul Însurăței.
Rezultatele înregistrate în etapa a XIII-a din Liga a 4-a la fotbal:
Dacia Unirea 2 Brăila – Voința Șuțești 1-1 (1-0). Dragoș Mucuță a deschis scorul pentru Dacia Unirea în minutul 23, iar Neacșu a egalat în minutul 72. La juniori, Dacia Unirea 2 a câștigat cu scorul de 4-2.
Gloria Movila Miresii – Pandurii Tudor Vladimirescu 2-2 (1-0). Gazdele au deschis scorul în minutul 44 prin Munteanu, iar în minutul 47 Ciupercă a majorat diferența. Oaspeții s-au regrupat și au reușit să egaleze prin golurile marcate de Baciu în minutul 60 și Boitaș în minutul 68. Deși au jucat cu un om în plus din minutul 71, când Matinciu a fost eliminat de la gazde, Pandurii nu au reușit să înscrie și golul victoriei. La juniori Gloria Movila Miresii a câștigat cu 3-1.
Victoria Traian – Viitorul Ianca 2-1 (2-0). Alin Ciocan a deschis scorul pentru echipa din Traian în minutul 10, iar Postolea a majorat diferența în minutul 12. Meciul s-a echilibrat și imediat după pauză Irimia a redus din handicap, în minutul 47. Ianca a jucat din minutul 70 în dublă inferioritate numerică, după eliminările lui S. Bratosin și M. Ghiviciu, dar gazdele nu au reușit să fructifice acest avantaj și să majoreze diferența de e tabela de marcaj. La juniori, ianca a câștigat cu 4-2.
CS Făurei – Victoria Cazasu 6-0 (2-0). Jocul de la Făurei a fost la discreţia gazdelor, însă nici Victoria Cazasu nu a venit să facă figuraţie, punând ori de câte ori a putut probleme defensivei gazdelor, care l-au avut ca titular în postura de fundaș central, pe Bănel Nicoliță. Jocul a fost echilibrat în primele 20 de minute, în care gazdele au expediat trei şuturi spre poartă prin Stelian Nicoliţă (min. 5), Măţă (min. 14) şi Pungă (min. 20). În minutul 22, CS Făurei a obţinut o lovitură liberă la 25 de metri de poarta apărată de Drăgan. Bănel Nicoliţă a şutat direct în vinclul din dreapta portarului de la Cazasu şi a deschis scorul. În minutul 27, gazdele au avut din nou o lovitură liberă din aceeaşi poziţie, însă de data aceasta Drăgan a anticipat traiectoria mingei şutate de Bănel Nicoliţă și a reținut. CS Făurei a continuat să pună presiune pe adversar, cu întreg efectivul în jumătatea oaspețilo, iar în minutul 33 a trecut pe lângă majorarea scorului. Grozea a centrat de pe dreapta, Stelian Nicoliţă a trimis mingea cu capul, însă Drăgan a reuşit o paradă spectaculoasă şi a evitat golul.
Stelică Nicoliță a profitat de o neînțelegere între fundașul Piașu şi a portarul Drăgan și a mărit avatajul echipei sale în minutul 37. În minutul 42 Stelică Nicoliță a luftat din 3-4 metri. În minutul 44 oaspeții au trecut și ei pe lângă gol, la o lovitură liberă executată de Tănase, mingea a fost deviată în transversală de Alex Cotigă.
În minutul 54 Bănel Nicoliţă a înscris după o acţiune personală spectaculoasă, cu un șut de la marginea careului în dreapta portarului oaspeților. În minutul 57, după o acţiune pe partea stângă, în care și-a depășit foarte ușor adversarii, Georgel Pungă a lobat mingea peste portarul oaspeţilor însă Stelian Nicoliţă a fost cel care a împins-o în plasă, de la un metru de linia porții
Victoria Cazasu a fost la un pas de a marca golul de onoare în minutul 67, însă mingea şutată de Viorel Tănase a lovit transversala. Pungă a fost la un pas de gol în minutul 74 când a lobat mingea peste Drăgan însă, Cotigă a deviat în corner, de pe linia porţii. CS Făurei a marcat pentru 5-0 în minutul 80, când Cătălin Bardaș a pătruns în careu pe artea stângă și a șutat de la 8 metri la colțul lung. Oaspeţii au irosit din nou o mare şansă de gol prin Cotigă în minutul 82, care rămas singur cu ortarul gazdelor a șutat, dar goicea a deviat în corner. În minutul 88 S. Nicoliță i-a pasat lui Pungă, acesta a lobat mingea peste portar, dar ion Stănel a respins de pe linia porții. În minutul 89 avea să fie totuși 6-0, Cătălin Bardaș finalizând cu gol o acțiune de contraatac.
CS Făurei: Goicea – Grozea, B. Nicoliţă, Poteraşu (min. 76 T. Bulancea), Bardaş – Mâţă, Chirică (min. 58 Gheţu), Percă – Vlad, S. Nicoliţă, Pungă.
Victoria Cazasu: Drăgan – Bolozan (min. 62 Mihai), S. Ion, Piaşu, Bratosin – N. Cazan (min. 43 Licitonschi), V. Tănase, Cotigă, Pavelescu – Banciu (min. 70 Palaşcă), Matei.
La juniori A1, CS Făurei a câștigat cu 16-0!
Dunărea Tichilești – Viitorul Însurăței. Pe teren scorul a fost 1-3 (1-0) pentru oaspeți, dar cei de la Tichilești au contestat prezența pe teren a lui Cătălin Pescaru. Novac a deschis scorul pentru Tichilești în minutul 3, iar în ultimele minute cei de la Însurăței au marcat de trei ori prin Viorel Gheorghe (74, 84) și Mucea (90+2). La juniori A1, Dunărea Tichilești a câștigat cu 1-0.